După câteva ore de proteste în fața Președinție, fermierii s-au îndreptat spre Parlament. Asta, după ce aceștia nu au obșinut discuții cu președintele țării.

Ultimul update: 19.09.2024, 14:06 Publicat:19.09.2024, 12:26

UPDATE Fermierii se îndreaptă spre Parlament.

Fermierii spun că sunt nemulțumiți de regulamentul de distribuire a ajutorului de 100 milioane de lei, dar și de legea aprobată săptămâna trecută de Parlament care prevede sprijin pentru fermieri. În replică, ministrul Agriculturii Vladimir Bolea susține că rezultatele acestei legi vor putea fi văzute peste două luni, când va fi clar câți agricultori vor beneficia de ajutor.

Vladimir BOLEA, MINISTRUL AGRICULTURII: „Eu fac apel că mâine, joi să fie publicată în monitorul oficial și toți agricultorii să înceapă în mod rapid să înceapă să îndeplinească cererile acestei lege ca noi în 30 de zile să monitorizăm care totuși este cifra exactă de agricultori care au benificat de această lege. După care ulterior împreuna cu băncile și ceilalți creditori să monitorizeze și cealaltă parte.”

Legea pe care ministrul agriculturii o numește „specială” și care, potrivit lui, ar veni să salveze fermierii afectați de secetă prevede că toate penalitățile și executările silite ale agricultorilor vor fi suspendate pentru 6 luni. Reprezentanții sectorului agricol spun că legea exclude din start foarte mulți agricultori care sunt afectați, iar jumătate de an este un termen mult prea mic, întrucât la primăvară executarea fermierilor va continua. 

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.