Din această noapte centrul capitalei va fi închis pentru circulația oricărui tip de transport. Traficul rutier va fi sistat în perimetrul Pieții Marii Adunări Naționale pentru trei zile până în 29 august. Măsura vine în contextul concertelor organizate de Guvern de Ziua Independenței.
În perioada 26-29 august transportul public care circulă în perimetrul Pieții Marii Adunări Naționale va fi redirecționat pe străzile adiacente. Traficul rutier va fi reluat joi, 29 august, la ora 7 dimineața. Mâine seară în Piața Marii Adunări Naționale va fi organizat un concert de muzică electronică, invitați speciali fiind trupa Magic Flowers, Subcarpații, Andrew Rayel, dar și trupa Golan Hybrid.
De Ziua Independenței, pe 27 august, pe scenă vor urca Moldovan National Youth Orchestra, Lupii lui Calancea, Irina Rimes, dar și interpreta din Suedia, Loreen, care a câștigat edițiile din anii 2012 și 2023 ale concursului Еurovision.
Iar pe 28 august, pe scena vor evolua formațiile Alternosfera, Vama și Okean Elzy din Ucraina.
În toate cele trei zile, concertele vor începe la ora 18.00. Întreg programul cultural va costa bugetul statului aproape 10 milioane de lei. Guvernul, care este responsabil în acest an de spectacol spune că cele trei zile de concerte sunt necesare pentru a reflecta mai multe stiluri muzicale.

