Doi șoferi din nordul țării au fost depistați de agenții de patrulare în timp ce conduceau în stare de ebrietate avansată. 

Publicat:31.01.2025, 16:50

Potrivit poliției, primul șofer a fost prins în satul Șofrîncani din raionul Edineț. Rezultatul testului alcooscopic a arătat un rezultat de 0,99 miligram per litru de vapori de alcool în aerul expirat. Ceea ce înseamnă că a depășit norma admisibilă de peste șase ori. 

Al doilea șofer a fost depistat la Bălți. Tânărul de 20 de ani, originar din Glodeni, a fost oprit și testat, având o concentrație de 0,66 miligrame per litru de vapori de alcool în aerul expirat.

În ambele cazuri au fost pornite procese penale. Șoferii s-ar putea alege cu amendă de până la 125.000 de lei sau închisoare de la 1 la 3 ani, în ambele cazuri cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursă video: Telegram/ Poliția Republicii Moldova