Peste 300 de tineri din Republica Moldova au fost antrenați în tabere din Federația Rusă, dar și din Serbia și Bosnia și Herțegovina, cum să provoace dezordine în masă, acte de vandalism, în preajma alegerilor. Poliţia a anunţat că, împreună cu Serviciul de Informaţii şi Securitate şi Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, a deconspirat acșiuni de destabilizare, care erau finanțate de fugarul Ilan Șor. Autorităţile dau prezentat şi imagini din timpul acestor antrenamente. Patru tineri au fost reținuți în urma a 100 de percheziții.

Publicat:17.10.2024, 21:37

Aceste imagini difuzate astăzi de poliție ar fi fost surprinse în luna iunie la o tabără din suburbia Moscovei, acolo unde peste 100 tineri din Republica Moldova au  fost instruiți cum să provoace dezordine în masă.

Viorel CERNĂUȚEANU, SEFUL IGP: ”Erau instruiți despre metode tehnice în acțiunile de protest, comportamentele care trebuie să le manifeste, tactici de provocare, infruntarea inteligentă a cordoanelor, extragerea obiectelor sau armelor de la organele de forță, cum trebuiau să reziste atacurilor organelor de forță.”

Potrivit directorului SIS, mulți dintre tineri au fost antrenatși de către instructori străini, care au legătură cu grupurile private de mercenari Wagner şi Ferma. Antrenamentele s-au desfășurat în Bosnia și Herțegovina, precum și Serbia, de la începutul lunii septembrie și până la mijlocul lunii octombrie.  

Alexandru MUSTEAȚĂ, DIRECTORUL SIS: ”În taberele de pregătire erau antrenați provocatori care urmau să organizeze proteste și să participe la acțiuni violente, radicale și chiar extremiste în contextul alegerilor. Programul de antrenamente includea, tactici de provocare a organelor de ordine, utilizarea armelor, confruntarea fizică cu forțele de ordine, confecționare și utilizarea articolelor de incendiere și a explozibililor artizanale, manevrarea dronelor.” 

Potrivit autorităților, instruirile au fost organizate și finanțate de fugarul Ilan Șor. Avocații acestuia au negat aceste acuzații.
În aceste zile, ofițerii INI, procurorii de la crime organizate și ofițerii SIS au efectuat în jur de 100 de percheziţii pe întreg teritoriul țării. În urma acestora au fost confiscate aproape 2 milioane de lei, iar patru persoane au fost reținute și se află acum în arest preventiv.

Victor FURTUNĂ, PROCUROR-ȘEF INTERIMAR PCCOCS: ”Au fost fixați la frontiera de stat. Aveau asupra lor o dronă cu sistem de aruncare a grenadelor, anumite articole care sunt calificate ca obiecte cu dublă destinație."

Descinderi au avut loc și la domiciliile mai multor tineri care au fost la instruiri. Potrivit poliției, aceștia colaborează cu ancheta.

Victor FURTUNĂ, PROCUROR-ȘEF INTERIMAR PCCOCS: ”În etapa următoare noi urmează să vedem cine dintre aceste persoane va mai fi vizat, ce statut procesual li se va acorda fiecărei persoane în parte. La moment urmărirea penală nu este finisată, mai au loc și acțiuni de urmărire penală.”

Autoritățile însă nu au putut să ne spună dacă acum există riscul ca acești tineri să organizeze destabilizări.

Viorel CERNĂUȚEANU, SEFUL IGP: ”-Acum este riscul ca aceste persoane care nu sunt reținute să organizeze destabilizări după sau înainte de alegeri?
-Avem informații suficiente și nu putem da și alte detalii pe moment legate de această investigație. Acum sunt în desfășurare și alte măsuri procesuale, inclusiv măsuri speciale de investigație la compartimentul respectiv.” 

Pentru acțiuni de dezordini în masă, însoţite de aplicarea violenţei împotriva persoanelor, incendieri, distrugeri de bunuri precum şi de opunere de rezistenţă violentă sau armată, legislația prevede o pedeapsă cu închisoare de până la 8 ani.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.