Doi şoferi de 38 și 46 de ani sunt documentați, după ce au fost stopaț în timp ce transportau cu automobile căni, pixuri, pachete cu baloane, carnete, genți din bumbac, toate având inscripția “blocului politic Victorie”, fără acte de proveniență.
Potrivit poliției, totul s-a întâmplat astăzi, în apropierea localității Grigorăuca din raionul Sîngerei.Polițiștii au stopat pentru verificări două automobile care transportau marfă cu tentă electorală, fără acte de proveniență.
În timpul discuțiilor cu oamenii legii șoferii de 38 și, respectiv, 46 de ani, ambii locuitori ai capitalei, nu au putut prezenta actele necesare pentru produsele transportate. Mai mult, unul dintre șoferi a declarat că merge cu marfa la o înmormântare.
În urma verificărilor, polițiștii au găsit în mașini 1446 de căni, 1200 de pixuri, 12 pachete cu baloane, 480 de carnete, 1195 de genți din bumbac, toate cele enumerate având inscripția “blocului politic Victorie”.
Totodată au mai fost depistate 1200 de suporturi pentru baloane, 183 de imagini fotografice cu chipul unui personaj politic însoțite de inscripția „у нас все получится!”, 2 facsimile cu semnături neidentificate și un pachet cu documente juridice a partidului politic„Șansa” și a “blocului politic Victorie”.
Pe caz a fost inițiată o procedură contravențională, care ulterior va fi conexată cu un dosar penal pornit pentru finanțarea ilegală a partidelor politice și spălare de bani.
Despre acest caz urmează să fie sesizată și Comisia Electorală Centrală, pentru a se expune conform competenței.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

