Procurorii care investigheaza fraudele din sectorul bancar anunta ca vor audia in viitorul apropiat zeci de persoane. Printre acestia, politicieni de rang inalt, precum si fostii premieri din perioada 2007-2015. Printre numele vehiculate de presa se numara Vlad Filat, Vlad Plahotniuc, Vladimir Voronin sau Iurie Leanca.

In ultimele zile oamenii legii au descins si au ridicat acte de la Parlament, Guvern, Ministerul Finantelor, CNPF, Banca Nationala si Agentia Proprietatii Publice.


Procurorul anticoruptie Adriana Betisor, a mentionat ca vor fi audiate persoane care au avut tangente cu gestionarea activitatii celor 3 banci pe parcursul anilor 2007-2015. Astfel, vor fi audiati reprezentantii guvernelor anterioare, dar si factorii de decizie de la cele 3 banci.

Amintim ca, in cadrul aceluiasi dosar, fostul sef de la BEM, Grigore Gacichevici, a fost eliberat din izolatorul CNA, insa va fi cercetat in arest la domiciliu, iar Ilan Shor ramane in libertate.