Două centrale electrice fotovoltaice mari vor fi construite în localitățile Negureni, raionul Telenești și Rădeni, raionul Strășeni. Ambele centrale urmează să fie puse în funcțiune până în luna decembrie 2025, potrivit celor două proiecte de hotărâre privind autorizarea construcției, aprobate de Guvern.
Potrivit reprezentaților de la Guvern, centrala fotovoltaică din Negureni va avea o putere instalată de 40 MW, iar centrala din Rădeni – de 50 MW. Darea în exploatare a acestora va crește puterea totală instalată a surselor de energie regenerabilă până la 670 MW, comparativ cu 580 MW - la sfârșitul anului 2024.
Cele două centrale vor genera anual peste 100 milioane kWh, ceea ce va acoperi o parte semnificativă din necesarul de energie al malului drept al râului Nistru, va contribui la întărirea securităţii energetice şi la decarbonizarea sectorului energetic.
„Ambele parcuri fotovoltaice vor livra energia generată în piața liberă, fără a apela la vreun mecanism de sprijin de stat, aplicat în Moldova. Acest fapt demonstrează atractivitatea sectorului energiei regenerabile pentru dezvoltarea afacerilor, precum și predictibilitatea cadrului normativ aplicabil”, se menționează în comunicatul Guvernului.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.