Duelul legendelor, de Mărțișor. Baletul Național Joc pregătește un concert fabulos, împreună cu ansamblul de dansuri populare din Polonia, „Mazowsze”. Spectacolul va reuni pe scena Palatului Național două orchestre, zeci de dansatori, peste o mie de costume și o explozie de ritm și energie. Toate, în cadrul festivalului Internațional Mărțișor. 

Publicat:06.03.2025, 15:22

“În sfârșit, anul acesta, în anul jubiliar al JOC-ului, ne bucurăm nespus de mult că am reușit.”

“Ne pregătim de un eveniment care n-a mai fost în Moldova de multă-multă vreme.”

“Venim în curând cu un spectacol, aici la noi acasă, împreună cu ei.”

Natalia GÎNGA, REPORTER PRO TV: “Cea de-a 59 ediție a Festivalului Internațional Mărțisor vine cu un program inedit, plin de culoare, ritm și artistism, numit ArtFusion. Acesta va uni pe aceeași scenă peste 160 de dansatori ai Baletului Național JOC, dar și invitații speciali din Polonia, ansamblul Mazowsze. Repetitiile sunt în toi, astfel ca în ziua cea mare, totul să fie perfect.”

Repetând de cu zor pentru festivalul Internațional Mărțișor, dansatorii Baletului Național JOC ne-au oferit detalii din program.

“În fiecare an, pregătirea pentru Mărțișor e în plină forță. Zi de zi ne pregătim, avem repetiții cu orchestra.”

“Vom aduce și un dans nou, care de 30 de ani nu  s-a mai dansat. În rest totul e bine, zâmbim, dansăm.”

“Venim cu un program foarte divers, cu costume extraordinare, bogate, pline de culori și vom avea un dans comun, ceva interesant. - Va fi surpiză? -Da, de asta și oferim mai puțină informație.”

Marea surpriză a concertului va fi invitatul special din Polonia – ansamblul de cântece și dansuri populare „Mazowsze”.  Dansatorii noștri împreună cu cei polonezi au susținut recent două concerte în Polonia, iar acum, de Mărțișor, vor să aducă feeria acasă.

“Experiența din Polonia a fost unică! Am avut acolo două zile de repetiții împreună cu ei. Ei au dansat o bucată din dansul nostru, noi o bucată din dansul lor și a fost ceva de excepție.”

“La final de concert, publicul s-a ridicat în picioare și a aplaudat. Atunci s-a justificat tot efortul nostru din zori și până seara târziu.”

Dumitru BĂLȚĂTESCU, DIRECTOR ARTISTIC BALETUL NAȚIONAL JOC: “O să vă uimiți cât de multe avem în comun. La fel ca și noi sunt cu inspirație din folclor, de la strămoșii lor. Se întâlnesc două legende, două ansambluri, în aceeași scenă.”

Duelul celor două ansambluri va avea loc pe 10 martie, la Palatul Național “Nicolae Sulac”.

Marin GHERAS, DIRECTOR INTERIMAR, BALETUL NAȚIONAL JOC: “E ceva fenomen! 160 de artiști în scenă, vă imaginați ce va fi, care dansează, sunt plini de energie, noi dansăm dansurile lor, iar ei pe ale noastre. E ceva feeric!” 

Spectacolul Baletului Național JOC va încheia cea de-a 59 ediție a Festivalului Internațional Mărțișor.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.