Astăzi are loc echinocțiul de primăvară, marcând începutul primăverii astronomice. De acum înainte, zilele vor deveni tot mai lungi, iar nopțile mai scurte, până la solstițiul de vară din 21 iunie.

Publicat:20.03.2025, 10:54

„Pe 20 martie 2025, la ora 11:01, are loc echinocțiul de primăvară, marcând începutul oficial al primăverii astronomice. Echinocțiul simbolizează echilibrul și reînnoirea naturii, fiind sărbătorit de-a lungul istoriei prin diverse tradiții”, anunță responsabilii de la Protecția Mediului.

Echinocțiul de primăvară 2025 

Mișcarea aparentă a soarelui pe sfera cerească, determinată de mișcarea reală a Pământului pe orbita sa, generează pentru latitudinile noastre inegalitatea duratei zilelor și nopților la diferite epoci ale anului, datorită poziției aproximativ fixe în spațiu a axei de rotație a Pământului, precum și a înclinării sale față de planul orbitei acestuia. 

Astfel, pe sfera cerească, soarele parcurge în decurs de un an un cerc mare numit ecliptica. La momentul echinocțiului de primăvara, soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cerești în cea boreală. Atunci când soarele se află în acest punct, numit punct verna, el descrie mișcarea diurnă în lungul ecuatorului ceresc, fenomen care determină, la data respectivă, egalitatea duratei zilelor cu cea a nopților, indiferent de latitudine.

Tradiții și obiceiuri de echinocțiul de primăvară 

Potrivit tradiției populare, se spune că, dacă vremea va fi călduroasă în ziua echinocțiului de primăvară, ne așteaptă o vară călduroasă. În schimb, dacă va fi o zi ploioasă, atunci vara poate fi cu vreme capricioasă. În mai multe zone din țară, în ziua echinocțiului se aprind focuri pe dealuri și în gospodării, pentru a alunga frigul și spiritele rele.

Momentul echinocțiului de primăvară este asociat cu renașterea, reînnoirea și fertilitatea, semnificând începutul unei perioade de creștere și înflorire. Este un moment de când natura revine la viață, crește temperatura în termometre, iar agricultorii încep muncile agricole.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.