Eveniment rar la IMSP Spitalul Clinic Municipal ”Gheorghe Paladi”. Astăzi, 19 august, o mămică a adus pe lume tripleți.
„Bebelușii, două fetițe și un băiețel, au venit pe lume la 35 de săptămâni, prin cezariană. Atât ei, cât și mama se simt bine. Acum sunt lângă cea care i-a adus pe lume. S-au născut cu greutatea de: 1.900, 2.058 și 2.100 kg, în secția obstetricală Nr. 2 a instituției noastre. Echipa care a efectuat intervenția a fost condusă de dna doctor Victoria Voloceai, medic obstetrician-ginecolog, asistată de medicul obstetrician Tamara Bîtcă”, anunță responsabilii de la spital.
Totodată, medicii menționează că micuții, dar și mama vor rămâne o perioadă sub supravegherea medicilor.
Părinții mai au un băiețel de 8 ani, iar tripleții au fost concepuți pe cale naturală.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


