Emoții de nedescris pentru absolvenții Universității Tehnice din capitală. Aceștea și-au primit diplomele de licență în cadrul unei ceremonii. Care a fost urmată de o petrecere pe cinste organizată la Arena Chisinau la care au participat artiști atât de la noi cât și de peste Prut. Deși erau bucuroși că au încheiat acest capitol din viața lor, tinerii recunosc  că le va fi dor de anii de studenție.

Publicat:04.07.2024, 18:56

La sfârșitul celor patru ani de studii absolvenții Universiteții Tehnice din capitală au avut parte de o petrecere de zile mari. Pentru început aceștia au primit diplomele și au mulțumit profesorilor care le-au fost alături.

“Mulțumesc, Universitatea Tehnică a Moldovei pentru anii de formare și pentru amintirile de neuitat.”

Prezent la eveniment, ministrul educației, Dan Perciun a îndemnat absolvenții să rămână acasă.

“Meritați toate toate aplauzele, felicitări încă o dată.”

Partea festivă cu urări și discursuri s-a terminat destul de repede și s-a dat start petrecerii, care s-a dat la Arena Chișinău.

Voia bună au adus-o interpreții Magnat și Feoctist care au reușit să scoată absolvenții pe ringul de dans.

Surpiza serii a fost interpreta de peste Prut Delia.

Emoționați absolvenții au petrecut până târziu, dar s-a meritat relaxarea deoarece  anii de facultate au fost grei, dar și frumoși.

“Multe am învățat din acești ani și o să-mi fie dor cu adevărat.”

“A fost foarte interesant, mi-a plăcut, poate o să mai vin.”

“Sunt puțin emoționată, pentru că au trecut deja trei ani, dar acum sunt fericită că am ajuns la acest rezultat. Am terminat și sunt fericită. Acesta este succesul.”

Ion a absolvit facultatea Tehnologii și sisteme în telecomunicații și spune că va continua să muncească în domeniul pe care și l-a ales.

“A fost o perioadă minunată, am avut ocazia să învăț lucruri noi, ulterior, în anul patru am avut ocazia să pun și în practică și mă mândresc cu asta.”

Absolvenți au avut alături familia și prietenii.

“Pentru noi astăzi bat clopote de sărbătoare, am venit să-l susținem pe fratele nostru, care este un membru al familiei ce ne bucură cu absolvirea facultății pe care și-a dorit-o.”

“Bravo la toți studenții și succese mai departe spre viitor.”

În acest an 1800 de studenți au absolvit  la Universitatea Tehnică. Petrecerea de adio a fost posibila datorita sponsorilor, spune administratia institutiei.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.