Având de parcurs împreună drumul spre integrarea europeană primarii din Moldova și Ucraina au învățat de la cei europeni ce trebuie să facă pentru ca orașele lor să arate ca cele europene. Aceștia au mai făcut un pas spre întegrarea în familia europeană, stabilind colaborări cu primarii din UE în cadrul Summitului Internațional al Primarilor, desfășurat în premieră în țara noastră. Evenimentul, organizat la Dănceni a adunat peste 200 de primari inclusiv din România, Germania, Italia, și Polonia.

Publicat:11.04.2024, 19:24

Potrivit Maiei Sandu administrațiile publice locale au un rol important în parcursul european al țărilor candidate.

Maia SANDU, PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA:  „Aici la acest summit participă primari din orașe și sate care au experiență bogată și vor vorbi exact despre cum poate arăta un oraș european și vor vorbi și despre cum să ajungem acolo.”

Cei mai mulți primari prezenți la eveniment reprezentau Republica Moldova și Ucraina.

Iuliana MARANCIUC, REPORTER PRO TV:  „Summitul internațional al primarilor a adunat la Dănceni peste 200 de primari și circa 400 de participanți în total. Învitații au venit aici din Ucraina, Germania, Polonia, România și nu în ultimul rând, la eveniment participă și primari din RM.”

Primarii celor două țări vecine au vorbit despre cum își dezvoltă propriile localități și despre necesitatea de a avea colaborări cu orașele europene.

Victoria BUTUC-GURANDA, PRIMARUL SATULUI DĂNCENI:  „Ne-am dori să extindem parteneriatele și cu alte țări și această ocazie este una prielnică pentru a lega prietenii.”

Primarul din Dănceni spune că deja a reușit să realizeze proiecte de succes cu orașe din România.

Victoria BUTUC-GURANDA, PRIMARUL SATULUI DĂNCENI:  „Avem o grupă creșă pentru grădinița Albinuța cu sprijinul fraților noștri de peste Prut. Urmează să construim o scenă de vară la fel în aer liber cu sprijinul primăriilor din România.”

Iar reprezentanții orașelor din statele membre UE au vorbit oportunitățile de care ar putea beneficia țările candidate.

Allen COLIBAN, PRIMARUL ORAȘULUI BRAȘOV, ROMÂNIA:  „Este o direcție din care și România a avut mult de câștigat  nu doar ca țară, ci și la nivel de comunități locale. Cea mai mare parte a proiectelor pe care noi le dezvoltăm se dezvoltă pe bani europeni.”

Au povestit despre experiența și realitățile în care trăiesc și cei circa 60 de primari din Ucraina.

Oleksandr SENKEVICI, PRIMARUL ORAȘULUI NIKOLAEV:  „Astăzi primarii lucrează ca și înainte de război, doar că trebuie să gestionăm problemele legate de apă, de bombardamente și să oferim oamenilor tot de ce au nevoie.”

La eveniment s-a discutat și despre inovații și transformarea digitală în cadrul administrațiilor locale, despre programele și fondurile europene, dar și despre reconstrucția Ucrainei.
Acesta a fost cel de-al cincilea Summit Internațional al Primarilor.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.