Procuratura Generala vine cu o reactie dupa declaratiile facute de Vitalie Proca, ieri, in cadrul unui interviu. Reprezentantii Procuraturii spun ca, aterior, autoritatile de la noi au initiat o investigatie in care sunt vizate mai multe persoane care ar fi incercat sa-l plateasca pe Vitalie Proca pentru ca acesta sa faca unele declaratii false.
"Procuratura a oferit recent detalii pe marginea acestui caz, imediat ce au aparut noi probe, care au fost trasmise inclusiv partenerilor externi, care participa la investigarea cazului. Asa precum am informat în repetate rînduri, exista de mai multe luni o investigatie, inclusiv care vizeaza încercarile de a obtine declaratii false din partea detinutului Proca, condamnat în România, în care sunt anchetate mai multe persoane depistate ca ar fi intermediat o întelegere în acest sent între detinut si un alt figurant al dosarului tentativei de omor asupra lui Gherman Gorbuntov, întelegere pentru care s-ar fi dat o parte din suma convenita initial.
În cauza respectiva au fost colectate mai multe probe, inclusiv înregistrari audio si alte elemente care indica asupra faptului ca se punea la cale actiunea mentionata.
Procuratura analizeaza toate informatiile, inclusiv cele aparute în spatiul public si va informa despre evolutia anchetei, de fiecare data cînd vor aparea elemente noi, asa precum a facut-o si anterior", spun reprezentantii Procuraturii Generale.
Ieri, in cadrul unui interviu acordat pentru Jurnal TV, asasinul Vitalie Proca a declarat ca el a fost cel care a tras din arma, intentionand sa-l omoare pe Gherman Gorbuntov, asasinatul fiind comandat de catre democratul Vlad Plahotniuc. De cealalta parte, bancherul rus nu-l crede pe Proca si spune ca acesta a facut declaratii false, fiind platit de Renato Usatii.


