Fostul membru al Consiliului Superior al Procurorilor, Olesea Vîrlan, a fost recunoscută vinovată de comiterea contravenției de abuz de putere, în  legătură cu concursul pentru funcția de Procuror General. Aceasta s-a ales cu pedeapsă sub formă de amendă de 1500 de lei și privarea de dreptul de a deține funcții publice pentru o perioadă de 3 luni.

Publicat:18.02.2025, 09:58

Potrivit Procuraturii Anticorupție, după audierea a 8 martori, ridicarea documentelor și înregistrărilor video, în legătură cu evaluarea și selecția candidatului pentru funcția de Procuror General, s-a constatat că, în calitatea sa de membru al CSP, aceasta a acționat cu rea-credință în evaluarea și aplicarea subiectivă a criteriilor pentru candidatul Ion Munteanu. 

De asemenea, s-a stabilit că Vîrlan a influențat procesul de selecție în interesul unei terțe persoane, un alt fost membru CSP, într-un mod care a afectat integritatea concursului și a prejudiciat încrederea publicului în procedurile de selecție a procurorilor.

Deși acțiunile sale au fost considerate reproșabile, Procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, care a exercitat personal procesul penal, a ajuns la concluzia că nu s-au produs daune considerabile drepturilor sau intereselor protejate de lege în contextul respectiv, motiv pentru care faptele nu au întrunit elementele infracțiunii, dar au fost considerate o contravenție. Materialele procesului contravențional au fost expediate către Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.

Instanța a stabilit că, în rezultatul folosirii situației de serviciu de către membrul CSP, concursul pentru funcția de Procuror General a fost viciat, fapt ce a determinat însăși CSP să anuleze concursul pentru selectarea Procurorului General. 

Instanța a stabilit și că, fostul membru CSP a acționat într-un mod care contravine drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice, în special ale candidatului Ion Munteanu prin privarea acestuia de a avea parte de un concurs corect, echitabil și bazat pe meritocrație și egalitate și de dreptul la ascensiunea profesională și la muncă.

Citeste si :  Ce spun expertii despre demsia membrului CSP, Olesea Virlan, dupa ce a admis ca a comis o greseala in evaluarea procurorului adjunct, Ion Munteanu: „Este vorba despre un abuz de putere” - VIDEO

În luna februarie 2024, s-a desfășurat proba de interviu a candidaților în cadrul concursului pentru funcția de procuror general. 

Astfel, în urma analizei fișelor de evaluare întocmite de Olesea Virlan în privința lui Ion Munteanu a fost stabilită o discrepanță majoră dintre punctajele acordate la criteriile de evaluare. Fostul membru CSP i-a oferit lui Munteanu 1 punct pentru conceptul de management și dezvoltare instituțională, 2 puncte pentru capacitatea de analiză critica și comunicare publică și 1 punct pentru integritate, etică și bună reputație. Dupa ce membrii CSP au comparat fișele de evaluare cu notele acordate fiecărui candidat, au constatat că în cazul lui Ion Munteanu evaluarea per criteriu este lipsită de obiectivitate.

Olesea Vîrlan a recunoscut că a admis discrepanțe majore la evaluarea unui candidat, fără a motiva acțiunile sale și fără a veni cu explicații. În consecință, concursul pentru funcția de procuror general a fost anulat. 

Citeste si :  Decizia motivata a CSP privind anularea concursului pentru sefia PG: Olesea Virlan nu a putut oferi argumente privind punctajul mic oferit lui Ion Munteanu - VIDEO

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.