Fostul sef de la Calea Ferata, Iurie Topala, va petrece Revelionul dupa gratii. Mandatul de arestare pe numele acestuia a fost prelungit cu inca 30 de zile de magistratii de la Judecatoria Buiucani. Acesta a fost prezent astazi la sedinta, fiind escortat de mai multi politisti.

“Scoateti, va rog, o secunda sa imi pun chipiul.”

Acestea sunt primele imagini cu fostul sef de la Calea Ferata in fata magistratilor, dupa ce a fost extradat din Belgia. Pana acum, Iurie Topala a refuzat sa se prezinte la sedintele de judecata. Astazi magistratii i-au prelungit mandatul de arestare in penitenciarul numarul 13 pana la 1 februarie anul viitor. 

Stela BARBA, PROCUROR: “Probele deja s-au administrat, urmarirea penala a fost terminata, s-a prezentat instantei toata cauza penala si toate probele care sunt administrate.”

Iurie Topala a fost extradat din Belgia la inceputul lunii noiembrie, unde a fost retinut in luna ianuarie. Fostul sef al CFM a fost anuntat in cautare internationala anul trecut. El este invinuit ca in perioada in care a fost sef la Calea Ferata, din anul 2015 pana in 2019, ar fi prejudiciat intreprinderea cu peste 400 de milioane de lei. Topala neaga acuzatiile.