Serviciul rus de securitate FSB a anuntat luni ca un „grup de sabotori” ucraineni format din patru persoane a fost „lichidat” in timp ce incerca sa intre duminica in regiunea Briansk a Rusiei, care se invecineaza cu Ucraina, au anuntat agentiile de presa rusa, scrie digi24.ro.

„Ca urmare a unor ciocniri din 25 decembrie 2022, patru sabotori care au incercat sa patrunda din Ucraina pe teritoriul regiunii Briansk au fost distrusi”, a anuntat agentia de stat RIA citand un comunicat al FSB. 

Potrivit FSB, presupusii sabotori erau inarmati cu arme de fabricatie straina si patru dispozitive explozive improvizate, relateaza Reuters, citata de Agerpres.

Nu a existat niciun comentariu imediat asupra incidentului din partea Ucrainei.