Republica Moldova va beneficia de asistenta financiara nerambursabila de 10,7 milioane de euro din partea Germaniei pentru proiecte de dezvoltare a intreprinderilor mici si mijlocii. Proiectul ce priveste acest fapt a fost semnat ieri la Guvern.
Implementarea proiectului se va realiza pe o durata de trei ani si a fost pusa in sarcina Institutiei Publice Organizatia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.
Ministrul Dezvoltarii Economice si Digitalizarii, Dumitru Alaiba, a subliniat colaborarea productiva dintre guvernele celor doua state prin proiecte desfasurate in cadrul cooperarii germane pentru dezvoltare.
„Republica Federala Germania a fost intotdeauna un partener de incredere pentru Republica Moldova, oferindu-ne sprijin in cele mai dificile situatii. Astazi, statul german isi reconfirma suportul sau fata de cetatenii tarii noastre prin intermediul acestei contributii financiare nerambursabile, menite sa sustina dezvoltarea economica durabila”, a declarat Dumitru Alaiba.
La randul sau, sefa Sectiei de Cooperare, Ambasada Germaniei in Republica Moldova, Dr. Merle Kreibaum, a evidentiat faptul ca, in contextul obtinerii statutului de tara candidat pentru aderarea la Uniunea Europeana, Republica Moldova realizeaza actiuni concrete, inclusiv la nivel economic, marcand astfel progrese semnificative in procesul de integrare.
„Imbunatatirea mediului de afaceri, crearea de locuri de munca si, prin urmare, o perspectiva pentru tinerii moldoveni acasa este unul dintre obiectivele principale ale cooperarii pentru dezvoltare moldo-germane. In acest sens, accesul la finantare joaca un rol esential pentru cresterea IMM-urilor, in special pentru femei”, a mentionat sefa Sectiei de Cooperare.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


