Un fost presedinte al unei federatii de sport din Moldova si complicele acestuia au fost retinuti dupa ce in vara ar fi santajat doi intreprinzatori. Potrivit procurilor, suspectii ar fi pretins o datorie de 17 mii de euro, inexistenta iar pentru a obtine banii au recurs la amenintari si tortura.
„- Arma unde este?
- Care?”
Potrivit procurorilor PCCOCS, fostul presedinte al unei federatii de sport, identitatea caruia au refuzat sa o dezvaluie, ar fi amenintat cei doi intreprinzatori cu un pistol, dar si cu rafuiala in privinta intregii familii.
Emil GAITUR, COMUNICATOR PCCOCS: „Pentru ca sa-si duca la indeplinire planul infractional, banuitii au abordat victimele intr-o statie PECO, le-au comunicat pretentia, iar pe unul din tinerii antreprenori cu grad de invaliditate mediu, l-au lovit.”
Peste o luna, banuitii l-au contactat pe celalalt intreprinzator si i-au ordonat sa urce pe bancheta din spate a automobilului.
Emil GAITUR, COMUNICATOR PCCOCS: „Dupa ce l-au transportat la periferia Chisinaului, acestia l-au amenintat cu pistolul, i-au introdus o seringa cu substanta necunoscuta in picior, determinandu-l astfel sa semneze doua contracte de imprumut antedatate, prin care cei doi se obligau sa le dea suma de 17.000 euro, in termen de o luna.”
In urma perchezitiilor acasa la cei doi, au fost ridicate peste 90 mii de dolari provenienta carora nu a putut fi explicata, pistolul cu care ar fi fost amenintat unul din intreprinzatori, un pliculet cu o substanta similara drogurilor, un sistem de urmarire GPS, precum si masina de lux in care victima ar fi fost obligata sa semneze contractele ilegale. Suspectii au fost plasati in arest preventiv pentru 30 de zile.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

