Două fete au fost luate la vale de ape pe strada Gavriil Bănulescu - Bodoni din capitală. Tinerele au ajuns sub roțile unei mașini, care staționa în acel moment. Oamenii din apropiere au intervenit și au reușit să le scoată.
UPDATE O femeie a fost luată de ape pe strada Gavriil Bănulescu-Bodoni.
Tot astăzi, în capitală, pe strada Albișoara o persoană a fost observată cum înoată.
În contextul Codului galben și portocaliu de instabilitate atmosferică, Primăria Chișinău face apel către locuitorii capitalei să să evite arborii bătrâni, inclusiv parcarea automobilelor sub aceștia. De asemenea Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI a venit cu atenționări. În caz de vânt puternic și ploi abundente, specialiștii recomandă oamenilor adăpostirea în mod de urgență într-o clădire sau mașină îndepărtată de firele electrice și copaci, care pot cădea peste autovehicul.
Mai mult, în vederea evitării situațiilor fatale, cetățenii sunt rugați să nu atingă sau să calce cablurile căzute la pământ.
La fel, șoferii sunt îndemnați să conducă cu prudență, întrucâtât există pericolul de acvaplanare, adică de pierdere a controlului de mers a vehiculelor. Vremea instabilă va dura până marți, după care vor reveni temperaturile confortabile pentru această perioadă de timp.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.
Sursă video: Telegram/ ChsSHOK/ chisinau_info