Primul Mecanism de ajutor de stat pentru investițiile din industria Republicii Moldova, pentru perioada 2025-2036 a fost lansat ieri. Despre acest lucru a anunțat vicepremierul și ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.

Publicat:21.12.2024, 08:27

Dumitru ALAIBA, MINISTRUL DEZVOLTĂRII ECONOMICE ȘI DIGITALIZĂRII:  „Este un instrument puternic, un angajament clar prin care încurajăm noi investiții, sprijinim extinderea afacerilor și crearea de noi fabrici, uzine, noi locuri de muncă, sigure și bine plătite în țara noastră. Avem planuri concrete și resursele necesare pentru a le pune în aplicare.”

Astfel, companiile mari și mici din Republica Moldova, care vor investi în extinderea și dezvoltarea afacerii, statul le va restitui până la 60% din investițiile realizate în domeniul industriei electronice, chimice și farmaceutice, prelucrătoare de mașini și componente auto, textilă și de îmbrăcăminte, materialelor de construcție și alimentară.

Ajutorul de stat va fi atribuit după formula: 25% vor fi oferite imediat, sub formă de granturi nerambursabile, iar 75% din suma restituită va fi alocată sub formă de scutiri de 50% la impozitul pe venit;

Pentru a beneficia de acest mecanism de sprijin companiile trebuie să fie eligibile pentru următoarele criterii:

Să fie vorba despre o investiție nouă;

Aloarea investiției să fie de minim 10 milioane de lei;

Investiția să fie realizată anume în sectoarele industriei prelucrătoare.

Începând cu data de 1 ianuarie 2025, toți cei interesați pot depune dosarul de aplicare la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Citeste si :  Moldovenii se înghesuie după generatoare, iar prețurile au început să crească, după instituirea stării de urgență în sectorul energetic - VIDEO

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.