O platformă dedicată părinților, dar și asistenților copiilor cu dizabilități a fost lansată în premieră în țara noastră. Site-ul abilitare.md își propune să ușureze accesul la informații utile, să creeze o comunitate de suport și să promoveze incluziunea socială. Totodată, platforma va încuraja părinții să depășească obstacolele și să găsească răspunsul la toate întrebările.

Publicat:01.12.2024, 16:20

Acestea sunt primele întrebări pe care și le adresează aproape fiecare mama atunci când în familia ei apare un copil cu dizabilități, susține fondatoare Asociației Obștești “Prietena Mea”, Ludmila Adamciuc.

Ludmila ADAMCIUC, FONDATOAREA AO PRIETENA MEA: „Din propria necesitate, când acum șase ani am devenit mama unei fetițe diagnosticate cu sindromul Down, când dădeam la căutare pe google găseam informații care mi-au oferit mult sprijin și suport, dar în același timp mi-a dat și foarte multe dileme și m-a făcut să plâng, de aceea ne-am gândit să creem acestă platformă pentru părinții care nu au acces la un terapeut, care nu au curajul să meargă la un psiholog să găsească resursele necesare pe această platformă.”

Dina MUNTEANU, REPORTER PRO TV:  „Platforma Abilitare.md își propune să îmbunătățească accesul la informații pentru familiile care îngrijesc copii cu nevoi speciale. Site-ul include secțiuni dedicate nevoilor educaționale, sociale și medicale ale copiilor, precum și instrumente care facilitează conectarea părinților cu specialiști din diverse domenii.”

Veronica Zubco este mama unei fetițe cu sindromul down. Femeia spune că această platformă este binevenită și că va fi de ajutor tuturor oamenilor, nu doar părinților, care au copii cu dizabilități.

Veronica ZUBCO, MAMĂ:  „Stând acum pe scaun și ascultând-o pe Ludmila mă gândeam cât de bine ar fi fost dacă 11 ani în urmă deschideam internetul și google îmi dădea o platformă care are niște informații veridice, verificate și filtrate.”

Și Elena susține că dacă acum 15 ani când s-a născut băiețelul ei cu sindromul down ar fi fost această platformă, atunci, atât ea cât și familia ei ar fi trecut mult mai ușor peste perioada de acceptare.

Elena GUȚU, MAMĂ:  „Când s-a născut și mi-a spus care este diagnoza eram șocată. Ceea ce citeam eu atunci ținea mai mult de faptul ce este sindromul down, dar cum aș putea să-l ajut pe Ernest nu puteam să cunosc și nici medicii nu puteau să mă ajute. Iată abilitare.md este indicatorul nostru de a trece prin greutăți.”

Victoria BOȚAN, SPECIALISTĂ ÎN RELAȚII PUBLICE:  „Și eu am dizabilitate și înțeleg din propria experiență cum se simte o persoană cu dizabilități. Eu cred că este foarte important ca această platformă să fie vizitată de cât mai mulți părinți și nu doar părinții care au copii cu dizabilități, dar și ceilalți, ca să se informeze în domeniul dizabilității.”

Platforma abilitare.md a fost creată de către Asociația Obșteștească “Prietena Mea” în parteneriat cu UNICEF Moldova. Potrivit inițiatorilor, în țară sunt peste 10 mii de copii cu dizabilități.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.