În siguranță, de Bobotează. În ajunul sărbătorii, pe stil vechi, salvatorii au venit cu demonstrații despre cum să ne scufundăm corect, în apa rece. Ca să evităm hipotermia, specialiștii recomandă să facem exerciții fizice, să nu consumăm alcool și să ne aflăm în apă nu mai mult de 10 secunde. Iar pentru copii, dar și persoanele cu probleme de sănătate, scăldatul de Bobotează nu este recomandat.
Așa trebuie să arate procedura de scufundat de Bobotează, fără riscuri pentru sănătatea omului, spun salvatorii. Iar după cel mult 10 secunde, ieșim din apă, ne uscăm și ne încălzim.
„– După asta, se bea un ceai fierbinte.”
Întrucât în această perioadă a anului apa este foarte rece, salvatorii recomandă să ne pregătim corpul, înainte de a intra în apă.
Alexandru BURLEA, ȘEF GARDĂ SCAFANDRI, IGSU: „Apa rece se simte ca și cum corpul este păstruns de 10 cuțite. De asta trebuie să ne pregătim corpul și să-l încălzim, să facem câteva exerciții fizice ușoare, și să stăm în apă nu mai mult de 10 secunde.”
Medicii recomandă ca înainte de scufundăi să nu se consume bături alcoolice, iar în cazul unei hipotermii, să apeleze la Urgență.
Viorica PȘENICINÎI, ȘEF SERVICIUL MEDICAL, IGSU: „La contopirea corpului cu apa rece, putem suporta un crioșoc. În acest caz, persoana este scoasă din apă și încep momentele de resuscitare. La maturi, se fac 30 de compresiuni toracale și două sufluri respiratorii, după care solicităm 112.”
Iar pentru persoanele cu probleme de sănătate, dar și pentru copii - scufundatul nu este recomandat.
Viorica PȘENICINÎI, ȘEF SERVICIUL MEDICAL, IGSU: „...pentru că ei sunt vulnerabili la supraîncălzirea și suprarăcirea corpului și nu-și pot regla temperatura. Dar și pentru persoanele cu comorbidități cronice, cum ar fi patologii cardiace și respiratorii.”
Și poliția vine cu recomandări, pentru siguranța credincioșilor.
Natalia GÎNGA, REPORTER PRO TV: „Asadar, scufundatul se permite doar in locurile autorizate si special amenajate. Intrarea in apa trebuie sa fie asigurata neaparat cu scara de lemn, pentru a preveni alunecarile. Astfel de copci vor fi amenajate pe intreg teritoriul tarii, mai exact, 10 in Chisinau si peste 50 in raioane.”
Vitalie TIMOTIN, ȘEF ADJUNCT INSP: „Atenționăm cetățenii să nu încalce ordinea publică, să nu consume alcool, să nu-și lase copiii nesupravegheați și să respecte regulile de scăldat în perioada rece a anului.”
Anul acesta, scăldatul de Bobotează va fi interzis în râurile Prut și Nistru, din cauza că acestea se află în zona de frontieră, dar și din motiv de siguranță, întrucât sunt râuri curgătoare. Duminică, pe 19 ianuarie, creștinii ortodocși de stil vechi vor sărbători Boboteaza, sărbătoarea care marchează botezul lui Isus în apa Iordanului și care va încheia șirul sărbătorilor de iarnă.