Doi tineri de 21 de ani, din municipiul Chișinău, au fost plasați în arest pentru 30 de zile, fiind învinuiți de comiterea unei escrocherii cu „ruda implicată în accident rutier”.
Potrivit polițiie, la începutul lunii august, un bărbat de 58 de ani din Ialoveni a apelat la poliție, și a spus că a fost apelat de o femeie cu voce similară a fiicei sale care se află peste hotarele țării. Aceasta plângând i-a spus că a fost implicată într-un grav accident rutier de care se face vinovată și are nevoie de 12 mii de euro pentru a ajuta victimele.
Ulterior, escroaca a predat telefonul unui bărbat care s-a prezentat ca fiind reprezentant al organelor de drept din SUA cu care s-au înțeles despre locul unde urma să fie predați banii.
Cei doi s-au întâlnit lângă casa victimei și a luat 33 600 de lei și 100 de dolari.
Suspecții au fost reținuți la scurt timp, iar la domiciliile acestora au fost efectuate percheziții, de unde au fost ridicate mai multe probe relevante.
„Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru escrocherie. Persoanele ce se fac vinovate de comiterea unei asemenea infracțiuni riscă amendă de până la la 67 500 lei sau închisoare de până la 5 ani”, informează poliția.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


