Incendii, intoxicații și decese au avut loc în regiunea transnistreană din cauza crizei energetice. Oamenii folosesc masiv dispozitivele electrice sau sobele improvizate și defecte pentru a-și încălzi locuințele, iar din cauza suprasolicitării rețelei au loc zilnici sute de avarii. De la întâi ianuarie s-au produs 26 de incendii, 8 persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon iar două  au decedat.

Publicat:13.01.2025, 21:36

Criza energetică a determinat locuitorii regiunii regiunii transnistrene să folosească metode alternative pentru a se încălzi. Unii dintre ei folosesc reșourile electrice, iar alții aprind focul în sobă, ceea ce a dus la creșterea intoxicațiilor cu monoxid de carbon, precum și a numărului de incendii. Numai ieri, în regiunea transnistreană s-au produs patru incendii din cauza sobelor defecte. Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit. Locuința unei familii din satul Caragaș, a fost mistuită de flăcări în urma unui  scurt circuit, în timp ce un încălzitor era conectat în priză.

”În urma acestui incendiu au ars în totalitate două camere. Trebuie să schimbăm 3 geamuri, toate ușile din casă. Practic nimic nu a rămas. Eu sunt croitoreasă, aici erau rochii.”

Totodată, aseară un incendiu a izbucnit într-un bloc din Tiraspol. La fața locului au intervenit pompierii care au reușit să stingă flăcările.

”A început să mocnească, s-a stins lumina, apoi a ieșit fum, iar aici era o flacără. La bucătărie am rămas fără electricitate.”

Potrivit electricienilor care au venit la fața locului, cel mai probabil flăcările au izbucnit din cauza că rețelele electrice sunt supraîncărcate. Potrivit presei din stânga Nistrului, de la 1 ianuarie și până în prezent, opt persoane din regiunea transnistreană s-au intoxicat cu monoxid de carbon după ce au folosit sobele defecte din propriile locuințe. Două dintre acestea au decedat. Salvatorii vin cu recomandări pentru utilizarea corectă a sobei.

”Lângă sobă nu trebuie să stea materiale care ar putea să se aprindă.”

Iar din cauza funcționării necorespunzătoare a aragazului, a aparatelor electrice și a cablajelor defecte, de la începutul anului, în regiune s-au produs 26 de incendii.

Serghei OBOLONIK, AȘA-ZISUL MINISTRUL AL DEZVOLTĂRII ECONOMICE DE LA TIRASPOL: ”Incendiile și intorxicațiile cu monoxid de carbon se întâmplă deoarece oamenii sunt nevoiți să se încălzească cu electrocasnice electrice din cauza că 70 la sută locuiesc în orașe, la blocuri, acolo nu poți aprinde soba. Încălzindu-ne cu reșouri electrice, ne confruntăm cu o suprasolicitare a rețelelor electrice.”