Mai multi parinti din capitala s-au adunat in fata primariei pentru a protesta, nemultumiti ca autoritatile municipale au suspendat finantarea claselor cu program prelungit. Reprezentantii primariei au spus ca nu au suspendat orele cu program prelungit, ci doar au „revenit la situatia de acum 3 ani”, masura fiind luata din cauza lipsei de finantare.
„Primaria Chisinau nu a suspendat orele cu program prelungit, doar a revenit la situatia de acum 3 ani, este vorba doar de finantare, in contextul in care bugetul municipal este presat de actiunile guvernarii cand sunt impuse anumite sarcini, fara acoperire financiara din partea statului.
Vom solicita Parlamentului, printr-un proiect de lege ca acest serviciu atat pentru Chisinau, cat si pentru institutiile din intreaga tara, sa fie finantate din bugetul de stat, tinand cont ca acest serviciu era doar in municipiul Chisinau”, au mentionat responsabilii de la primarie intr-un comunicat.
Parintii prezenti la protest au afisat pancarte cu diferite mesaje: „Intoarceti grupele cu orar prelungit gratuite” sau „Intoarceti banii copiilor”.



La inceputul lunii ianuarie, seful adjunct al directiei educatie a semnat un ordin prin care a anuntat administratiile scolilor ca odata cu revenirea elevilor din vacanta, din lipsa de bani, grupele cu program prelungit nu vor mai fi finantate din bugetul municipal.
In replica, ministrul Educatiei spune ca sistarea acestui serviciu oferit anterior de catre municipalitate este cauzata de incompetenta primarului de a gestiona resursele publice. Organizatia non-guvernamentala „Parinti Solidari” a lansat o petitie online, care a adunat deja doua mii de semnaturi si solicita primariei sa aloce bani pentru programul prelungit al elevilor din clasele primare.
Peste 38 000 de elevi, din 124 de institutii scolare din Chisinau au fost inscrisi in acest an in clase cu program prelungit.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.