Judecătorul de la Hîncești, Tamara Mereuță reținută miercuri pentru corupție, a intrat în greva foamei. Despre asta anunță avocatul acesteia, care neagă acuzațiile clientei sale și spune că este o reținere ilegală și toate măsurile efectuate în privința lui Mereuță sunt abuzive. 

Publicat:21.03.2025, 14:45

Mereuță nu a fost escrotată la ședința de astăzi de la Judectoria Chișinău, cu sediul Ciocana, unde magistrații urmează să decidă dacă acceptă demersul procurorilor privind plasarea ei în arest. Aceasta a scris cerere, ca demersul să fie examinat în lipsa ei. 

În același timp în fața magistraților a fost escortat avocatul, care la fel a fost reținut miercuri. Acesta nu a vrut să răspundă la întrebările jurnaliștilor. 

Cei doi  împreună că alți trei judecători, doi avocați și un procuror sunt cercetați pentru că ar fi primit bani pentru a favoriza soluționarea unor dosare aflate pe rol la judecătoria Hîncești și la Curtea de Apel Chișinău. 

Magistrați de la judecătoria Hîncești, vizați în cauza penală, sunt Tamara Mereuță, Natalia Berbec și Emil Bulat. Cea de-a patra judecătoare este Angela Braga de la Curtea de Apel Chișinău. Cei patru magistrați au fost percheziționați după ce, miercuri dimineața, procurorul general a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii eliberarea acordului în acest sens.

Pe lângă cei patru judecători sunt documentați un procuror și trei avocați. Centrul Național Anticorupție nu a divulgat numele acestora. Cei opt sunt bănuiți de corupere activă, corupere pasivă și trafic de influență. Potrivit CNA, aceștia ar fi favorizat soluționarea unor dosare penale și contravenționale aflate în examinare la judecătoria Hîncești și Curtea de Apel Chișinău, iar în schimb au primit sume mari de bani sau alte beneficii. Mai multe persoane care au oferit mită judecătorilor, prin avocați intermediari, colaborează cu ofițerii CNA. Avocatul și judecătorul reținuți au fost plasați în izolatorul CNA, iar ceilalți suspecți sunt cercetați în stare de libertate