De șase luni, strada Sfântul Nicolae din municipiul Bălți se află în stare de avarie, după ce o porțiune a acesteia s-a prăbușit în urma unei alunecări de teren produse pe 11 septembrie 2024, scrie tvn.md.

Publicat:12.03.2025, 10:57

„Credem că da, pentru că, este o porțiune foarte importantă de drum, s-ar fluidiza traficul. Este mult transport în oraș și ar fi mai liber pentru circulația din centru. Conducerea, eu, de exemplu fac curățenie la mine în ogradă, ce este împrejurul gardului, dar așa este responsabilă conducerea orașului.”

„Probabil că, nu, avem un oraș mic, nu este ordine, ce să vă mai spunem. Să închidă total tot orașul. -Cine se face responsabil? Cine, Primăria. Primarul.”

„Numaidecât o vor face, pentru că, este o paralelă dintre strada Ștefan cel Mare și fluidizează traficul din centrul orașului, am încrederea 100% că va fi reparată. Sezonul rece a fost, sunt lucrări complicate, iar condițiile meteo impun mari impedimente, dar sunt convins că, nu va dura mult.”

„Cred că, o vor face, cu siguranță, oamenii nu au cum trăi, le sunt create mari obstacole. Precis o vor face.”

Edilul orașului, Alexandr Petkov, a dat asigurări că lucrările de reparație vor începe în curând.

ALEXANDR PETKOV, primarul municipiului Bălți: „Deja a fost persoana acolo, inginerul, care a luat măsurile necesare, săptămâna aceasta va veni și tehnica geodezică și geologică, cât de curând. Pentru mine este important ceea la ce am ajuns noi cu inginerii români, eu în general credeam că, erau două opțiuni când s-a produs această nenorocire. Drumul să fie închis în totalitate, să nu mai fie drum acolo și a două opțiune era ca, să fie drum cu o singură bandă. Noi, ne-am înțeles cu inginerii români că, va fi drum normal, cu două benzi și asta mă bucură, putem face acest lucru.”

Pe 11 septembrie 2024 o porțiune a străzii Sfântul Nicolae s-a prăbușit în urma unei alunecări de teren, de atunci circulația pe această porțiune este interzisă.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.