Jumătate dintre absolvenții de gimnaziu au ales în acest an să-și continue studiile la colegiu sau la o școală profesională. Așadar, circa 15 mii din cei 30 de mii de elevi au optat pentru învățământul în aceste instituții, pentru că, spun ei, vor să se angajeze cât mai repede în câmpul muncii. Cele mai solicitate specialități sunt tehnologia informației, asistență medicală, învățământul primar, contabilitate și jurisprudență.

Maria este studentă în anul întâi la Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie. Tânăra spune că a ales să-și continue studiile în domeniul medicinii, chiar după absolvirea ciclului gimnazial, pentru că vrea să se angajeze cât mai curând.

Maria BRAVUȚA, ELEVĂ:  „Eu de mic copil mă uitam la medici și simțeam o pasiune în interiorul meu, căci asta este ceea ce eu trebuie să completez și aici am oportunitatea de a-mi satisface cunoștințele.”

Iar Radu este un profesor de matematică în devenire. Tânărul își face studiile la colegiul Pedagogic “Alexei Mateevici”.

Radu, ELEV:  „În loc să stau trei ani la liceu si să nu fac nimic am decis să mă dezvolt și să am o profesie. Să o apuc cu două mâini și mai apoi deja să plec în lumea matematicii.“

Și Nicoleta este studentă la Colegiul Pedagogic. Aceasta a ales specialitatea învățământ primar și se vede un specialist în domeniul psihologiei. Astfel, cu diploma de colegiu tânăra are posibilitatea să se angajeze în câmpul muncii și, concomitent, să facă studii superioare.

Nicoleta COTRUȚA, STUDENTĂ:  „Am avut dificultăți, dar cu ajutorul profesorilor care cumva m-au îndrumat, și m-au ajutat iată am ajuns în anul patru și sunt mândră de lucrul acesta.”

În acest an a crescut și numărul celor care au ales să-și continue studiile la o școală profesională, în total fiind peste 6300 de elevi.

Mădălin, ELEV:  „Nu am avut dorința să învăț la liceu, am vrut o meserie. În practica de vară mi-am dat seama că lucrul este chiar util.”

Potrivit Ministerului Educației, absolvenții învățământului profesional tehnic au atât posibilitatea de a se angaja în câmpul muncii, cât și de a-și continua studiile superioare, fie în baza diplomei de studii medii de specialitate sau a diplomei de bacalaureat.

Silviu GÎNCU, ȘEFUL DIRECȚIEI POLITICE ÎN DOMENIUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI TEHNIC:  „În principiu salariul oferit tinerilor după absolvirea unei școli profesionale sunt chiar mult mai mari de cât cele care sunt oferite pentru absolvenții de la facultăți.”

Cele mai solicitate specialități în cadrul colegiilor și centrelor de excelență sunt – tehnologia informației, asistența medicală, învățământul primar, contabilitate și jurisprudență. Tinerii care au ales să meargă la școlile profesionale au optat pentru specialități precum electrician, mecanic sau operator pentru suportul tehnic al calculatoarelor.

Dina MUNTEANU, REPORTER PRO TV:  „În acest an, circa 30 de mii de elevi au absolvit ciclul gimnazial. Puțin peste 26 de mii au promovat examenul de absolvire, iar dintre aceștia, în jur de 15 mii au ales învățământul profesional tehnic.”