Reuniunea trilaterala Moldova-Romania-Ucraina, cu participarea ministrilor de externe si ai energiei ai celor trei tari a avut loc astazi, la Odesa. Ministrii au facut schimb de opinii cu privire la situatia de securitate regionala, in contextul razboiului din Ucraina si au discutat despre procesul de integrare europeana al Ucrainei si Republicii Moldova. Acestia au decis sa incheie un acord trilateral pentru consolidarea interconectivitatii pentru aprovizionarea cu energie intre cele trei tari si sa inceapa sa lucreze cu Comisia Europeana pentru implementarea imediata a acestuia, inclusiv pentru asigurarea finantarii.

Publicat:15.09.2022, 23:39

Acestia au analizat implicatiile pentru mediul de securitate regional in ansamblul sau, inclusiv cu privire la gestionarea fluxurilor de refugiati, acordarea de asistenta umanitara, asigurarea securitatii energetice si protejarea modalitatilor sigure de transport si tranzit.

Acestia au evaluat demersurile care au fost intreprinse si masurile avute in vedere in continuare de Ucraina si Republica Moldova pentru a avansa in mod substantial pe drumul integrarii in UE.

Ministrii au condamnat in cei mai puternici termeni posibili agresiunea continua a Rusiei impotriva Ucrainei, impotriva suveranitatii si integritatii sale teritoriale;

Acestia s-au angajat sa-si uneasca eforturile diplomatice pentru a sprijini guvernul Ucrainei si poporul ucrainean in lupta sa pentru eliberarea teritoriilor ucrainene ocupate de Rusia si pentru restabilirea securitatii si stabilitatii in regiune.

Totodata, au reiterat dorinta de a lucra impreuna pentru sprijinirea procesului de integrare europeana a Ucrainei si Republicii Moldova.

Ministrii au mai condamnat si ocuparea Centralei Nucleare de la Zaporojie (CNZ) de catre trupele ruse, precum si numeroasele provocari si bombardamente realizate de acestea care ar putea produce un dezastru nuclear de proportii in Europa. Ministrii au solicitat Moscovei sa demareze imediat demilitarizarea arealului CNZ si a zonei din vecinatatea acesteia pentru a permite reluarea activitatilor autoritatilor ucrainene la CNZ. 

Acestia sunt interesati sa dezvolte cooperarea trilaterala in toate domeniile de interes comun, „in primul rand in vederea aprofundarii dialogului politic si imbunatatirii diversificarii aprovizionarii cu energie in baza unei relatii echilibrate, transparente si nediscriminatorii, care sa asigure o competitie corecta, integrarea pietelor de energie, cresterea schimburilor de electricitate intre Ucraina, Republica Moldova si Romania si reabilitarea, si extinderea liniei de inalta tensiune Pivdennoukrainsk NPP-Orlivka-Isaccea, inclusiv conexiunea acesteia cu Republica Moldova pentru a asigura o interconectare electrica intre toate cele trei tari, pe baza rezultatelor unui studiu de fezabilitate”, se arata intr-un comunicat al Ministerului de Externe al Republicii Moldova.

Ministrii au convenit sa urgenteze discutiile tehnice privind utilizarea interconectoarelor de gaz, alocarea de capacitati in cadrul interconectoarelor de electricitate si gaz si minimizarea platilor pentru fluctuatiile neintentionate prin intermediul interconectarilor transfrontaliere care fac obiectul reglementarilor FSKAR.

De asemenea, potrivit acestora, statutul de candidat pentru aderarea Ucrainei si Republicii Moldova la UE, precum si sincronizarea cu succes a retelelor lor electrice cu Reteaua Europeana Continentala ENTSO-E deschid noi posibilitati de cooperare regionala vizand consolidarea rezilientei energetice si a securitatii aprovizionarii.

Au mai discutat despre necesitatea utilizarii mai eficiente a capacitatilor subterane de stocare a gazului, care reprezinta un element important pentru securitatea energetica a regiunii.

„Au convenit indeaproape pentru cresterea livrarilor bilaterale comerciale de electricitate prin contracte pe termen scurt, mediu si lung, intre companiile noastre de stat.

Au exprimat disponibilitatea de a organiza intrevederi regulate si au convenit ca urmatoarea reuniune sa fie dedicata consolidarii potentialului de tranzit al Ucrainei, Republicii Moldova si Romaniei. In acest sens, vor fi invitati sa participe reprezentanti ai institutiilor relevante, pentru a dezbate obstacolele existente, precum si optiunile pentru sporirea capacitatilor existente de tranzit si crearea unora noi;

Au exprimat disponibilitatea sa continue sa actioneze pentru liberalizarea si simplificarea regimului de intrare al cetatenilor Ucrainei pe durata razboiului si s-au angajat sa imbunatateasca coordonarea in combaterea dezinformarii si a altor forme de razboi hibrid”, se mai arata in comunicat.

Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, ministrul Afacerilor Externe si Integrarii Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe al Romaniei, Bogdan Aurescu, precum si ministrul Energiei al Ucrainei, Herman Galuscenko, ministrul Infrastructurii si Dezvoltarii Regionale al Republicii Moldova, Andrei Spinu, ministrul Energiei al Romaniei, Virgil-Daniel Popescu, s-au reunit la Odesa, in cadrul primei reuniuni ministeriale informale a acestui format.

La reuniune au participat, de asemenea, reprezentanti ai agentiilor de reglementare in domeniul energiei din cele trei tari, precum si ai celor mai importante companii care activeaza in domeniul energiei. Aceasta reuniune ministeriala este prima de acest fel din istoria relatiilor trilaterale Ucraina-Republica Moldova-Romania.