La Universitatea de Stat din Moldova a fost deschisă o creșă, fiind prima din domeniul universitar din țară. Centru pentru îngrijirea copiilor de până la 3 ani, care este dotat cu dormitor, bucătărie și spațiu de joacă este destinat studenților și profesorilor din cadrul USM și a fost deschis cu sprijinul financiar al Agenției austriece pentru Dezvoltare.
Creșa deschisă la Universitatea de Stat din Moldova este destul de spațioasă.
Elena BULGARU, COMUNICATOR UNFPA: "Aici avem spațiul de dormit, dormitorul copilașilor. Avem deocamdată 5 pătuțuri sunt dotate cu saltele ortopedice. Aici avem zona de alăptare. Aici, mămicile pot să vină să își hrănească copilașii, avem fotolii, măsuță pentru a fi schimbați cei mici, scăunele.”
La fel, centrul are un spațiu de joacă, dar și grup sanitar.
Diana AMBROS, REPORTER PRO TV: „Creșa este dotată cu o mică bucătărie. Vedem deja că au fost instalate dulapurile, chiuveta, o mașină de spălat, frigider. Iar pentru cei mici sunt pregătite tacâmurile și vesela.”
De acest centru vor benefia profesorii, dar și studenții Universității de Stat din Moldova, care au copii de până la 3 ani. Astfel aceștia vor putea de acum încolo să combine mai ușor munca și studiile cu creșterea micuților. Cristina Gherasim, este profesoară Facultatea de Istorie și are un băiețel de un an și 4 luni. Ea spune că recent a revenit la muncă și că această creșă este binevenită.
Cristina GHERASIM, DOCTOR CONFERENȚIAR UNIVERSITAR: "Este absolut necesar din două motive. Unul emoțional pentru că revenind la serviciu să știm că este undeva în apropierea noastră și putem să ne apropiem în orice moment într-un spațiu bine dotat și care îi asigură siguranța copilului nostru, iar pe de altă parte și material pentru că ne permite să revenim la serviciu, iar serviciile particulare de creșă, bonă sunt destul de costisitoare.”
De aceeași părere este și Victor student și tătic al unei fetițe de 8 luni pe nume Aurora.
”Îmi pare bine că avem un asemenea loc, unde în perioada examenelor pot să îmi las baby.”
Creșa își va începe activitatea pe 1 aprilie, iar serviciile vor fi gratuite. Graficul de activitate al instituției va fi unul flexibil ceea ce va permite părinților să se adrese în funcție de propriele necesități.
Natalia PLUGARU, REPREZENTANTA ADJUNCTĂ UNFPA MOLDOVA: ”Aici va fi îngrijitor, care va avea grijă de acești copii vor putea veni și îngrijitorii dacă există mamă, bunică, frate, soră, soție să stea împreună cu acești copii. Acest spațiu este amanejat cu tot ce este necesar conform unor criterii și standarde în conformitate cu legislația în vigoare.”
În prezent de acest centru pot benefica 55 de studenți și 27 de profesori.
Igor ȘAROV, RECTORUL USM: ”E un proiect care a durat aproape 2 ani. Au fost foarte multe lucruri care au ținut de reproiectări, de lucru cu proiectanții. Sper că acest spațiu care face parte din cel mai vechi bloc al Universității de Stat din Moldova, un bloc istoric să servească obiectivelor pe care le-am propus.”
Alexei BUZU, MINISTRUL MUNCII ȘI PROTECȚIEI SOCIALE: ”Noi trebuie să creem o normă și nu o excepție din evenimentele de astăzi. Cu siguranță noi o să cooperăm și cu celelalte universități să facema cest lucru. Planificăm să creeam cel puțin alte 5 mii de locuri de creșă în Republica Moldova în următorii ani.”
Centrul a fost deschis cu ajutorul UNFPA Moldova, în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, cu susținerea financiară a Agenției Austriece pentru Dezvoltare și fundația unei companii de telefonie mobilă de la noi. Investiția totală ajunge la 1,6 milioane de lei.