Legea propusă prezintă un pericol pentru securitatea națională pentru că va duce la creșterea criminalității, inclusiv corupția la nivel înalt și crima organizată - este una dintre opiniile Procuraturii Anticorupție la fuzionarea cu PCCOCS. Instituția anunță că astăzi a expediat opinia instituțională asupra proiectului de lege ce prevede fuzionarea celor două instituții.
„Dosarele Procuraturii Anticorupție vor fi afectate și vor beneficia toți cei implicați în acte de corupție la nivel înalt;
Procuratură specializată pe corupția de nivel înalt necesită alocarea resurselor suficiente pentru investigarea acestei categorii de infracțiuni;
O singură procuratură specializată ridică riscul de corupție și abuz în cadrul acestei procuraturi”, sunt opiniile enumerate de PA.
Totodată, instituția susține că proiectul de lege încalcă multiple principii constituționale și subminează statul de drept, separarea puterilor în stat și independența procuraturii.
„Comisia Europeană a criticat tentative similare față de alte state. Argumentarea autorilor se bazează pe premise false”, se arată în opinia PA.
Săptămâna trecută, Procuratura Anticorupție a anunțat că susține poziția Procuraturii Generale cu referire la proiectul de lege privind fuzionarea PA și PCCOCS, după ce Procuratura Generală a declarat că în urma unei analize preliminare a proiectului au identificat riscuri pe termen scurt, mediu și lung, care necesită o abordare și gestionare corespunzătoare.
Procuratura Anticorupție și PCCOCS vor fi lichidate, urmând să fie creată Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate. Un proiect de lege în acest sens a fost prezentat săptămâna trecută de PAS și urmează să fie supus consultărilor. După ce va fi votat, șefii de la Anticorupție și PCCOCS, Veronica Dragalin și Victor Furtună, își vor încheia mandatele, iar șeful noii instituții va fi numit prin concurs de CSP.
Anterior, ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a propus fuzionarea Procuraturii anticorupție și celei pentru combaterea criminalității organizate și cauze speciale, care urmare a recomandărilor Consiliului Suprem de Securitate din 20 ianuarie. Inițiativa a fost criticată de șeful de la anticorupție, Veronica Dragalin, care a spus că scopul acestei reforme este, de fapt, înlăturarea ei din sistem. Și experții juridici cred că inițiativa guvernării de a comasa cele două procuraturi ar avea drept scop principal demiterea Veronicăi Dragalin.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.