Livrarea de gaze naturale pe malul stâng al Nistrului, achiziționate pe bursă, continuă. Despre asta a anunțat directorul interimar Moldovagaz, Vadim Ceban, într-o postare pe rețele. Astfel, pentru a doua zi Moldovagaz a cumpărat gaz pentru stânga Nistrului, de pe bursa română.
„Pentru a doua zi consecutiv, și anume la data de 12 februarie 2025, Moldovagaz a achiziționat gaze naturale în cantitate de 28,728 MWh (aproximativ 2,7 milioane metri cubi) de pe platforma de tranzacționare a „Bursa Română de Mărfuri EST”, cu condiția livrării în ziua următoare, 13 februarie 2025, către consumatorii de pe malul stâng al râului Nistru, utilizând mijloacele financiare ale Tiraspoltransgaz, plătite în avans, inclusiv TVA”, a scris Ceban în postarea sa.
Tiraspolul a refuzat ajutorul de 60 de milioane de euro din partea Uniunii Europene, iar din 13 februarie gazul în regiunea transnistreană ar urma să fie livrat de o companie din Ungaria. Volumele vor fi achitate de o companie din Dubai, cu bani din creditul rusesc, scrie liderul separatist pe Telegram. Acest scenariu însă, ales de Tiraspol, asigură regiunea cu gaz doar pentru 16 zile, iar pentru a putea fi aplicat, trebuie îndeplinite anumite condiții impuse de Chișinău. Mai exact, eliberarea deținuților politici, retransmisia teliviziunii publice în regiune și scoaterea posturilor de control instalate ilegal în 2022. Responsabilii de la Chișinău spun că Tiraspolul a acceptat deja aceste condiții.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.