În regiunea transnistreană oamenii sunt tot mai afectați de criza energetică. De astăzi lumina se va deconecta 8 ore pe zi, câte patru ore dimineața și seara. Măsura a fost luată din cauza că volumul energiei produse nu este suficient pentru a acoperi consumul. Deconectările au început la ora 8 dimineața.
De astăzi, în stânga Nistrului întreruperile energiei electrice au loc de două ori pe zi, câte patru ore. Motivul anunțat de autoritățile separatiste este dezechilibrul dintre consumul și producția de resurse energetice. Volumul energiei produse nu este suficient pentru a acoperi consumul. Astfel, energia electrică este disponibilă doar în intervalele orelor 12–16 și 20–8 dimineața.
Rămași fără lumină locuitorii din stânga Nistrului au sărbătorit ajunul Crăciunului la lumina lumnărilor.
”Asta este regiunea transnistreană. Ne-au stins căldura, gazul și lumina pentru câteva ore. Ne-am adunat cu familia și vom lua cina la lumina lumânărilor. Îi felicităm pe toți cu ajunul Crăciunului!”
Iar la Tiraspol, pe străzi, au fost amenajate mai multe bucătării de campanie, unde oamenii pot primi mâncare caldă de trei ori pe zi.
Locuitorii din regiunea tranistreană recunosc că situația devien din ce în ce mai complicată.
”Această noapte a fost grea, deoarece este foarte frig, pereții sunt umezi, am învelit copilul și e ok. Se prognozează înghețuri.”
”E o situație instabilă și este îngrozitor. Încercăm să fim puternici și sperăm să fie bine, poate totul se va rezolva.”
”Mă duc la prieteni, ei au lumină până la ora 20 și vom petrece timpul împreună.”
După ce Moscova a oprit livrările de gaze încălzirea centralizată și furnizarea apei calde au fost sistate în toate localitățile din stânga Nistrului. Aproape toate întreprinderile din regiune, cu excepția celor alimentare, nu mai activează. Energia electrică este produsă de centrala de la Cuciurgan, care funcționează pe bază de cărbune, și de hidrocentrala de la Dubăsari. Tirasplul anunța că regiunea ar avea rezerve pentru cel mult 50 de zile.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.