Locuitorii satului Roșcani au sărbătorit Nașterea Domnului, respectând cu sfințenie tradițiile. În ajun au mers din casă în casă cu colindul, iar dimineața și-au dat întâlnire la biserică. Și acolo vocile corului de copiii din sat, au împărțit bucurie. În curtea bisericii localnicii s-au adunat la un pahar vin fiert, o friptură si un desert local – babă albă.
Odată ce slujba de la biserică s-a încheiat a venit vremea colindelor.
Dar și a gîndurilor bune pentru toată lumea...
Zeci de locuitori ai satului Roșcani s-au adunat la biserică de Crăciunul pe stil vechi. E sărbătoare mare, respectată și păstrată până azi, spun oamenii.
„- În fiecare an ne adunăm toți acasă, la masă.
- Musafiri avem și plecăm și noi în ospeție.
- E o tradiție moștenită de la părinți și nu ne imaginăm să nu sărbătorim această sărbătoare mare.
- Unde în familie este căldură, dragoste și o vedem pe stil vechi.”
Valentina a venit la biserică alături de fiica ei. Face parte din corul Roșcăneanca, îi place să cânte, iar în această zi să păstreze tradițiile.
Valentina MORA, LOCUITOARTE A SATULUI RĂȘCANI: „Pe 7 să venim la biserică, să ascultăm slujba, părintele.
- După asta plecăm acasă, avem pregătită mâncare călduță.
- Apoi plecăm la părinți.
- Avem o bucurie în suflet, că nu cântăm degeaba, că ne așteaptă cineva cu poarta deschisă.”
Marinela MORA, FIICA: "- Mergem cu colindatul, mai vedem satul, colindăm.
- Anul acesta am vrut să merg cu mama să am mai multe sentimente."
Nu a lipsit nici Moș Crăciun, care a venit cu daruri.
"E greu să fii Moș Crăciun?
Nu e prea greu, e prima dată. N-am studii."
Valeria CAPRA, REPORTER PRO TV: "Corul satului a împărțit voie bună și speranță datorită colindelor, iar Moș Crăciun daruri copiilor cuminți. Locația se schimbă acum în curtea bisericii unde oamenii vor fi serviți cu vin fiert, friptură, dar și un desert tradițional."
"- Să trăiască bucătarii.
- Uitați avem carne vânată, de vânători făcută și o mâncăm cu mare plăcere, mai avem brânză de oaie, mămăligă."
Iar copii și părinții, care acrivează la centrul comunitar al misiunii Diaconia, din localitate au pregătit babă albă, care s-a dorit a fi cea mai mare de pâna acum.
Irina GONȚA, PRIMARUL SATULUI ROȘCANI: "Tradiționala babă albă are lățimea de un metru și lungimea de 1.70."
Rețeta e simplă, nu și procesul...
"- Batem ouă, punem zahăr.
- Punem praf de copt, mixăm în bol și turnăm în formă, punem paste apoi."
Iar la gust...
"- Foarte bună, se simte brânza."
"- Se simte ceva dulce.
- Nu am gătit, mama face doar babă neagră."
Localnicii au sărbătorit și s-au bucurat împreună, iar apoi au plecat pe la casele lor pentru a fi alături de familie.