Ministerul de Externe de la Chișinău respinge categoric acuzațiile recente lansate de Ministrul rus de externe Serghei Lavrov, care a lansat noi amenințări la adresa țării noastre. Acesta a avertizează Moldova să evite un posibil scenariu de forță în cazul regiunii transnistrene, în contextul crizei energetice, altfel Moscova va reacționa. Diplomația de la Chișinău califică drept nefondate și nejustificate, aceste afirmații și îndeamnă partea rusă să se abțină de la retorică provocatoare.
“Republica Moldova și-a reafirmat constant angajamentul pentru soluționarea pașnică, exclusiv prin metode politice și negocieri, a diferendului transnistrean. (…) Asemenea declarații ale părții ruse sunt neconstructive și contravin eforturilor de promovare a unui climat de stabilitate și securitate în regiune. Îndemnăm partea rusă să se abțină de la retorică provocatoare și să contribuie la susținerea unui dialog pașnic”, se arată în comunicatul Ministerului de Externe, care a respins categoric acuzațiile lansate în ieri de ministrul rus de externe precum că Chișinăul ar urma să folosească criza energetice din țară pentru a rezolva cu forță problema transnistreană.
„Rusia va răspunde în mod adecvat oricăror provocări și va oferi protecție cetățenilor ruși din regiunea transnistreană, contingentului de menținere a păcii, personalului militar al Grupului Operațional al Forțelor Ruse și depozitelor militare din satul Kolbasna” a amenințat Serghei Lavrov.
Ministerul de externe de la Chișinău subliniază că situația critică legată de resursele energetice din regiunea transnistreană este rezultatul deciziei companiei ruse Gazprom, care nu și-a onorat obligațiile comerciale de livrare a gazelor naturale către Republica Moldova, conform contractului valabil până în 2026, precizând că Federația Rusă utilizează din nou resursele energetice drept pârghie politică în scopul de a destabiliza țara noastră.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

