În mai multe regiuni din țară, pe partea carosabilă s-au creat gropi în urma ghețușului și poleiului, fapt ce creează risc de accidente și avarierea mașinilor.
Potrivit AND, muncitorii intervin în perimetru localităților Condrița și Căpriana, în Briceni și Basarabeasca pentru remedierea și plombarea gropilor apărute în carosabil.
Conducătorii auto sunt îndemnați să reducă viteza în zonele de lucrări, să circule cu maximă prudență și să respecte semnalizarea rutieră temporară instituită pe durata intervențiilor.
Totodată, autoritățile menționează că în sezonul rece, din cauza înghețului și precipitațiilor, pot apărea gropi pe partea carosabilă, motiv pentru care este important ca viteza să fie adaptată la condițiile de drum.


Ieri, cinci mașini au staționat pe acostament, după ce anvelopele acestora au fost deteriorate pe drumul între localitățile Condrița și Căpriana.

