Având în vedere solicitarea Moldovagaz de a majora tariful, autoritățile anunță că ar putea fi oferite compensații mai mari. Ministrul muncii spune că acum se fac recalcule, fără să ofere alte detalii. Până în prezent au fost depuse peste 600 de mii de cereri, iar cetățenii mai au la dispoziție o zi pentru a solicita compensații la energie pentru luna noiembrie.
Alexei BUZU, MINISTRUL MUNICII ȘI PROTECȚIEI SOCIALE: „Suntem în plin proces de verificare pe fiecare solicitat în parte. Acum că a apărut această noutate cu privire la creșterea tarifelor noi în consultare cu Ministerul Energiei și cu colegii de la ANRE vom vedea care este decizia cu privire la tarif și noi vom face calculele de rigoare. Atunci când vom avea claritate vom face declarații de presă.”
Ministrul Muncii a anunțat că până acum, peste 664 de mii de moldoveni au depus cereri pentru a beneficia de compensații la energie.
Alexei BUZU, MINISTRUL MUNICII ȘI PROTECȚIEI SOCIALE: „Noi tehnic suntem gata să administrăm soluții inclusiv dacă vor apărea alte șocuri de creșteri de tarife.”
Totodată, Alexei Buzu a declarat că în cazul unor majorări valoarea compensației va fi recalculată și ar putea să difere de la o lună la alta în funcție de tarifele la energie.
Alexei BUZU, MINISTRUL MUNICII ȘI PROTECȚIEI SOCIALE: „Noi când facem bugetul pentru compensații noi îl modelăm pe o bază de date. Noi avem baza de date pe acest an, vom vedea câți solicitanți în acest an de compensații se încălzesc cu gaze, vom înțelege care este situația legată de veniturile, de membrii de familie și așa mai departe și vom simula care va fi impactul de tarife după care vom înțelege care va fi costul și îl vom comunica opiniei publice.”
În acest sezon nu vor mai fi categorii de vulnerabilități, iar fiecare gospodărie va beneficia individual de ajutor sub formă monetară. Pentru a beneficia de compensații pentru luna noiembrie, cererile trebuie depuse pe platfoma compensații.gov.md până la data de 28 inclusiv. Potrivit responsabililor de la minister banii vor ajunge la beneficiari până la mijlocul lunii decembrie pe un card social, unul personal sau vor putea fi ridicați de la poștă.
Cererile fiecărui solicitant vor fi verificate cu ajutorul bazelor de date ale poliției de frontieră, serviciul fiscal de stat sau chiar a băncilor.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.