Dupa o lupta de aproape 10 ani, cu expertize facute in strainatate si sedinte de judecata interminabile, familiei i s-a facut dreptate. 

Cazul a avut loc pe 27 decembrie 2010. Pacienta, o minora de 14 ani, a fost internata la Institutul Oncologic pe 20 ianuarie. Dupa numeroase investigatii, medicii oncologi au stabilit ca are o tumoare osoasa care trebuie inlaturata. Interventia a avut loc peste 7 zile. Pacienta a fost externata, iar medicii au confirmat ca operatia a avut loc cu succes. Totusi, copila a inceput sa se simta tot mai rau, iar dupa o perioada n-a mai putut merge. Peste sase luni, mama si-a luat copila in Federatia Rusa, unde s-a adresat dupa ajutor, pe cont propriu. Primul soc a venit de la medicii de acolo: medicii oncologi de la Chisinau nu au inlaturat tumoarea, locul operatiei a avut loc langa tumoare, la o distanta de 7,5 milimetri. Pacienta a fost operata in Rusia pe 11 iulie 2011, interventia a fost reusita, iar tumoarea- inlaturata. Dupa recuperarea copilei, in septembrie 2011 mama pacientei a solicitat Ministerului Sanatatii sa ia masuri. Calvarul a inceput de acolo. 

Rezuful de a recunoaste malpraxisul si blamarea familiei pacientei

Conform informatiilor prezentate in instanta, Ministerul Sanatatii a refuzat sa organizeze o comisie care sa analizeze cazul de malpraxis produs la Institutul Oncologic. Atunci, motivul era ca pentru a forma o comisie care sa se expuna ar fi fost nevoie de rezultatul morfologic al tesutului care a fost inlaturat in timpul operatiei, ceea ce, la modul practic, nu mai era posibil. Familia pacientei minore a explicat ca nu se pune la indoiala corectitudinea diagnosticului, ci corectitudinea interventiei. Desi nu a obtinut nicio reactie de la Ministerul Sanatatii, familia nu s-a descurajat si a solicitat doua expertize medico-legale: una in Republica Moldova si una in Federatia Rusa, intentand un proces civil impotriva Institutului Oncologic, dar si impotriva celor doi medici care au realizat interventia medicala. 

Doua expertize medico-legale: doua abordari diferite

Specialistii de la Centrul de Medicina Legala de la Chisinau au analizat dosarul si au concluzionat: da, operatia nu a avut loc in locul unde trebuie, dar interventia „a fost necesara si intemeiata”. Citat: „fragmentul xxx nu a fost inlaturat integral din cauza inexactitatii interventiei chirurgicale (interventia avand loc un pic mai sus de zona de localizare). Cu toate acestea, devierile mentionate nu pot fi calificate ca erori medicale sau ca un rezultat al unei interventii chirurgicale gresite, de vreme ce medicii opereaza fara a putea vizualiza direct locul. In concluzie, expertii au precizat ca efectuarea repetata a interventiei chirurgicale a fost necesara si intemeiata”. 

Conform concluziilor expertilor din cadrul Centrului de Expertiza MedicoLegala al Ministerului Sanatatii al Federatiei Ruse „rezectia marginala in regiunea 1/3 a osului femural drept a fost efectuata mai sus decat localizarea, de facto, a tumorii. Desi interventia chirurgicala din 27 decembrie 2010 a fost efectuata corect din punct de vedere tehnic, totusi, din cauza faptului ca tumoarea nu a fost lichidata integral, operatia se considera ineficienta”. Asadar, bazandu-se pe aceasta expertiza medico-legala mama fetei operate a cerut in instanta sa li se acorde despagubiri materiale in suma de 100.000 de lei si despagubiri morale, in suma de 50.000 de lei. Dupa ce pacienta a atins majoratul, familia si-a concretizat solicitarea in ceea ce priveste despagubirile morale, solicitand 200.000 de lei. 

In judecata, familia avea sa se confrunte cu rezistenta sistemului si refuzul sistemului medical de-asi accepta limitele. Prima instanta care s-a pronuntat a fost judecatoria Comrat. Completul de judecatori care a analizat cazul a considerat ca familia merita despagubiri morale in suma de 50.000 de lei si atat. Curtea de Apel Cahul a respins apelurile ambelor parti si a lasat in vigoare hotararea primei instante. Argumentele judecatorilor au fost incredibile: in primul rand instanta a considerat ca operatia pe care a suportat-o minora in Rusia nu a fost o consecinta a inrautatirii sanatatii ei dupa operatia de la Institutul Oncologic, ci pur si simplu a fost o interventie de tratament necesara din cauza tumorii pe care oricum o avea, deci nu are dreptul legal sa solicite vreun prejudiciu in baza prevederilor Legii ocrotirii sanatatii. Mai mult, instanta a concluziat ca mama pacientei s-a dus in Rusia pe cont propriu sa-si trateze fiica, motiv pentru care ar trebui sa suporte si consecintele materiale. Judecatorii au argumentat ca familia trebuia sa se intoarca din nou la Institutul Oncologic pentru o interventie repetata si astfel n-ar fi trebuit sa suporte atat de multe cheltuieli. De asemenea, potrivit judecatorilor, mama pacientei nu a adus probe „pertinente” precum ca fiica acesteia chiar a suportat o dauna morala care sa fie egala cu suma de 200.000 de lei, iar 50.000 de lei ar fi perfect echitabila. Familia nu a cedat si a depus recurs, la fel a procedat si Institutul Oncologic, care a insistat ca familia pacientei nu are dreptul sa incaseze niciun banut. 

Recursul a fost examinat de Colegiul Civil, Comercial si de Contencios Administrativ largit al Curtii Supreme de Justitie. In primul rand, Colegiul largit a analizat argumentele partilor prin intermediul obligatiilor impuse de art. 8 din C.E.D.O (a se vedea Trocellier vs Franta (dec.), 5 octombrie 2006; S.B. vs Romania, 23 septembrie 2014, parag. 65). 

„De fapt, in urma unei proceduri medicale efectuate la I.M.S.P. ,,Institutul Oncologic”, intr-un spital public, integritatea fizica a pacientei a fost pusa in pericol, fiind nevoita sa apeleze repetat la o interventie chirurgicala. Prin urmare, a existat o ingerinta in dreptul recurentei la respectarea vietii private. Mai intai, Inaltele Parti au responsabilitatea de a introduce reglementari care sa impuna spitalelor publice si private sa adopte masuri adecvate pentru protejarea integritatii fizice a pacientilor. In al doilea rand, victimele neglijentei medicale trebuie sa aiba posibilitatea reala de a accede la proceduri in care ar putea, daca este cazul, sa obtina despagubiri pentru daune (a se vedea Benderskiy vs Ukraina, 15 noiembrie 2007, parag. 61 – 62; Codarcea vs Romania, 2 iunie 2009, parag. 102 - 103; Csoma vs Romania, 15 ianuarie 2013, parag. 41 si 43; si S.B., ibidem, parag. 65 – 66). Cu alte cuvinte statele trebuie sa se asigure ca exista prevederi legale care ii obliga pe medici sa le comunice pacientilor riscurile oricaror interventii medicale, iar daca medicii au omis sa faca acest lucru, autoritatile sa-si suporte consecintele. Asa cum a fost gestionat acest caz de catre instantele inferioare „s-ar crea impresia ca Republica Moldova nu dispune de reglementari legale care sa impuna spitalelor publice sa adopte masuri pentru a proteja integritatea fizica a pacientilor”. 

Astfel, instanta a stabilit ca recurenta se incadreaza in notiunea de pacient definita de art. 1 al Legii privind drepturile si responsabilitatile pacientului. Actiunile medicilor, ca si reprezentanti ai Institutului Oncologic, au fost analizate in baza articolul 1398 alin. (1) coroborat cu art. 1399 din Codul civil al Republicii Moldova care prevad „obligatia de repare a prejudiciului patrimonial, iar in cazurile prevazute de lege, si prejudiciul moral cauzat prin actiune sau omisiune”. Colegiul largit puncteaza ca raspunderea civila include urmatoarele elemente: prejudiciul, fapta ilicita, raportul cauzal dintre fapta si prejudiciu si vinovatie. 

In ceea ce priveste acordarea prejudiciului moral si fizic, Colegiul a precizat ca marimea compensatiei pentru prejudiciul moral trebuie estimata in baza art. 1423 alin. (1) din Codul civil, iar la evaluarea prejudiciului material partile au obligatia procedurala de a prezenta, in general, inscrisuri care sa corespunda criteriului de pertinenta, admisibilitate si autenticitate. Astfel, instantele inferioare erau obligate de lege sa analizeze probele prezentate de familia pacientei pentru cheltuielile de transport, cazare si servicii medicale. Instantele pur si simplu au ignorat aceste probe, desi articolul 130 din Codul de procedura civila ii obliga pe judecatori sa examineze aceste documente. Astfel, Colegiul a stabilit ca toate cheltuielile dovedite prin chitante si recipise reprezinta cheltuieli judiciare si trebuie compensate, potrivit legii. 

Al doilea element al raspunderii medicale se refera la fapta ilicita ce a poate aparea sub forma actiunii sau inactiunii. Colegiul a retinut ca articolul 5 al Legii nr. 263-XVI din 27 octombrie 2005 prevede ca pacientul are dreptul la: (c) integritate fizica, psihica si morala, cu asigurarea discretiei in timpul acordarii serviciilor de sanatate; (d) reducere a suferintei si atenuare a durerii, provocate de o interventie medicala, prin toate metodele si mijloacele legale disponibile, determinate de nivelul existent al stiintei medicale si de posibilitatile reale ale prestatorului de servicii de sanatate. De asemenea, rticolul 8 alin. (8) din acelasi text de lege prevede ca realizarea drepturilor sociale ale pacientului se asigura prin: (d) aplicarea sistemului de standarde medicale in acordarea serviciilor de sanatate. 

In ceea ce priveste, responsabilitatile lucratorului medical, acestea sunt prevazute in Legea nr. 264 din 27 octombrie 2005 cu privire la exercitarea profesiunii de medic. Astfel, medicul, reprezentantul prestatorului de serviciu de sanatate, este obligat sa respecte cu strictete drepturile si interesele legitime ale pacientului; sa asigure tratamentul pana la insanatosirea pacientului sau pana la trecerea lui in ingrijirea unui alt medic si sa informeze pacientul direct sau prin intermediul reprezentantilor legali ori al rudelor lui apropiate despre starea sanatatii acestuia. De asemenea, Colegiul noteaza ca potrivit alin. (2) din articolul precitat, in executarea obligatiilor sale profesionale, medicul nu este in drept sa supuna pacientul unui risc nejustificat, nici chiar cu acordul acestuia. 

In ce conditii poate fi tras la raspundere un lucrator medical

Colegiul de control judiciar evidentiaza faptul ca „fapta ilicita” poate imbraca doua forme juridice. In special, prestatorul de serviciu de sanatate poate fi tras la raspundere civila pentru o „eroare medicala” sau pentru „incalcarea drepturilor individuale”. Eroarea medicala insa este definita de lege ca „o activitate sau inactivitate constienta a prestatorului de servicii de sanatate, soldata cu moartea sau dauna cauzata sanatatii pacientului din imprudenta, neglijenta sau lipsa de profesionalism”. Aproape niciodata medicului nu-i poate fi imputata greseala cu intentie, in sensul ca medicul nu a gresit intentionat. In schimb, a doua categorie, prin care se poate manifesta „fapta ilicita”, se refera la responsabilitate medicala, care, in sensul larg, excede limitele notiunii de eroare medicala, fiind reglementata expres in art. 17 si 18 din Legea privind drepturile si responsabilitatile pacientului. Mai exact, aceasta se refera la incalcarea de catre prestatorul de servicii de sanatate a drepturilor ce tin de respectarea pacientului ca fiinta umana, a demnitatii si integritatii lui, realizate in cadrul utilizarii serviciilor de sanatate sau in legatura cu participarea lui benevola, in calitate de subiect uman, la cercetari biomedicale. O alta interpretare si abordare decat cea prezentata ar conduce la incalcarea obligatiilor procedurale asumate de statul nostru in temeiul art. 8 din C.E.D.O. 

Analizand probele, Colegiul a stabilit ca exista legatura dintre fapta ilicita, raportul cauzal dintre fapta si prejudiciu si vinovatie. In primul rand, pacienta cu tumoare a fost supusa unei interventii chirurgicale fara sa i se comunice riscurile. La externarea sa, medicii i-au comunicat ca interventia a avut loc cu succes, pacientei i s-au recomandat suplimente din fier, sa revina la controale regulate si i s-a interzis sa faca efort fizic. Pentru ca avea dureri, pacienta a venit la inca doua controale. Medicii i-au facut investigatii Roentgen pe care putea fi vazuta tumoarea, insa medicii n-au vazut-o. Actiunile familiei paciente, de a cauta ajutor in Federatia Rusa, sunt complet justificate, au mai precizat judecatorii. In continuare, ambele expertize medico-legale- si cea din Republica Moldova si cea din Federatia Rusa – au confirmat ca operatia de la Chisinau a fost efectuata langa locul tumorii. Chiar daca au gresit localizarea, medicii aveau timp, pregatirea necesara si mijloace medicale prin care sa depisteze eroarea, dar n-au facut-o. Tumoarea totusi putea fi inlaturata, iar dovada a acestui fapt este rezultatul interventiei din iulie 2011, in urma caruia tumoarea a fost cu succes inlaturata. 

Printr-o decizie irevocabila, CSJ a obligat Institutul Oncologic ca plateasca familiei pacientei 43.000 de lei, drept prejudicii materiale, 100.000 de lei drept prejudiciu morale si peste 34.000 de lei pentru cheltuielile suportate pentru expertizele medico-legale. Institutia va acoperi si cheltuielile de judecata, in valoare de 1.400 de lei. Decizia este irevocabila.