Medicul care i-a administrat anestezie femeii care a decedat într-un salon de frumusețe din capitală rămâne în arest în penitenciar pentru 30 de zile. Asta, după ce Curtea de Apel Chișinău a respins recursul avocatului acesteia care a cerut suspendarea măsurii preventive. Informația a fost confirmată pentru PRO TV de către responsabilii de la Procuratura Generală.
Pe 10 februarie, medicul anesteziolog Ecaterina Maniuc, care activa în salonul de înfrumusețare unde acum 2 săptămâni a decedat o femeie de afaceri, a fost plasată în arest pentru 30 de zile. Avocatul acesteia susține că aceasta nu i-ar fi administrat anestezie generală victimei și că de fapt, ea activa în calitate de medic specialist. Potrivit procurorului, medicul anesteziolog este bănuit de practicarea ilegală a medicinei sau a activității farmaceutice, fapt care a cauzat din imprudență decesul victimei.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.