Atenție maximă la cumpărarea imobilelor. Peste 5 mii de apartamente din toată țara se află în blocuri construite ilegal. Declarația a fost făcută astăzi de ministrul infrastructurii, Vladimir Bolea, care a anunțat că autoritățile caută soluții pentru proprietarii care le-au cumpărat deja. Pentru a oferi mai multă infomație și siguranță în piața imobiliară, Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică a lansat Ghidul Cumpărătorului de locuințe. 

„Avem aproximativ 5 mii de apartamente în aceste 27 de blocuri, care nu pot fi date în exploatare. Cetățenii nu pot intra în posesia lor, pentru că blocurile nu sunt înregistrate. O altă formă de încălcare flagrantă este lipsa autorizației de construire. Neavând o autorizație de construire înseamnă că el nu are un proiect, iar fără proiect înseamnă că nimeni nu cunoaște calitatea construcției.”

Pentru a informa și proteja cumpărătorul a fost lansat Ghidul cumpărătorului de locuințe, care include aspectele legale și tehnice, de care trebuie să țină cont oricine, la procurarea unui apartament într-un bloc nou ori aflat în curs de proiect.

Natalia GÎNGA, REPORTER PRO TV: “Dacă blocul a fost deja dat în exploatare, atunci înainte de semnarea contractului, trebuie să solicităm de la notar extrasul și planul geometric din Registrul Bunurilor Imobile. Acest lucru ne va asigura că:

- Proprietarul este legitim și are dreptul legal de a vinde.

- Imobilul nu are ipoteci, sechestre sau litigii”

Schița planului geometric corespunde cu realitatea din teren iar clădirea a fost preluată legal și este sigură.

Acte necesare de la notar

-Extrasul

-Planul geometric din Registrul Bunurilor Imobile. 

Ne asigurăm că:

„- Proprietarul este legitim și are dreptul legal de a vinde.

- Imobilul nu are ipoteci, sechestre sau litigii,

- Schița planului geometric corespunde cu realitatea din teren

- Clădirea a fost preluată legal și este sigură.”

În cazul în care blocul este înregistrat cu statutul de bun viitor, adică este încă în construcție, e bine să solicităm de la notar autorizația de construire, documentația de proiect, estras din Registrul Bunuri Imobile.

Acte necesare în caz de bloc aflat în construcție

- Autorizația de construire,

- Documentația de proiect,

- Extras din Registrul Bunuri Imobile.

Natalia GÎNGA, REPORTER PRO TV: „Analizate riguros, actele ne vor permite să aflăm dacă dezvoltatorul are dreptul legal de a construi pe acel teren, construcția este pe deplin legală și dacă documentația pe proiect este verificată. De asemenea, în contract trebuie să fie indicat termenul exact când va fi dat blocul în exploatare, cu indicarea unei penalități, în caz că termenul va fi încălcat.”

Aspecte la care atragem atenția

- Dacă dezvoltatorul are dreptul legal de a construi pe acel teren,

- Dacă construcția este pe deplin legală,

- Dacă documentația pe proiect este verificată.

- Termenul exact când va fi dat blocul în exploatare, 

- Penalitate în caz că termenul va fi încălcat.

Vladimir BOLEA, MINISTRUL INFRASTRUCTURII: „Prin acest ghid punem încă un cui în sicriul agenților economici de rea credință, care construiesc ilegal.”

Pentru a crește transparența pe piața imobiliară, autoritățile au publicat și o listă actualizată a blocurilor care dețin autorizații de construire valabile și pot fi considerate sigure pentru investiții. De asemenea, ghidul a fost conceput într-un limbaj accesibil, astfel încât orice cumpărător să poată înțelege cu ușurință pașii pe care trebuie să îi urmeze înainte de semnarea unui contract. Ghidul poate fi solicitat în format online de pe siteul Inspectoratului Național pentru Supraveghere tehnică.