Ministerul Apărării al Republicii Moldova a confirmat că obiectul depistat recent pe un câmp din apropierea localității Băneștii Noi, raionul Telenești, este aparatul de zbor fără pilot care a survolat neautorizat spațiul aerian al țării în data de 30 martie 2026.

Potrivit instituției, drona a fost detectată atunci de sistemele de supraveghere aeriană la ora 21:29, când a traversat frontiera de stat din direcția regiunii Odesa (Ucraina). Aparatul a fost monitorizat până la ora 22:03, moment în care a dispărut de pe radar în zona raionului Orhei.

Autoritățile precizează că, în urma investigațiilor, s-a stabilit cu certitudine că obiectul găsit la Telenești corespunde traiectoriei și caracteristicilor țintei urmărite în acea seară.

Componentele au fost ridicate în siguranță și sunt în prezent supuse expertizei de specialitate, pentru a fi stabilită exact proveniența și configurația tehnică a aparatului.

Ministerul Apărării, împreună cu alte instituții ale statului și partenerii externi, continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, pentru a asigura securitatea cetățenilor.

Totodată, autoritățile reiterează apelul către populație de a nu atinge și nu se apropia de obiecte necunoscute sau suspecte și de a anunța imediat Serviciul 112 în astfel de situații.

Astăzi, un obiect asemănător unei drone a fost depistat pe un câmp din raionul Telenești, în apropierea satului Băneștii Noi. Descoperirea a fost făcută de localnici, care au alertat imediat autoritățile. La fața locului au intervenit echipaje ale poliției, care au verificat zona și au identificat mai multe componente ale unui aparat de zbor de tip necunoscut.

Nu este pentru prima dată când o dronă survolează spațiul aerian al Republicii Moldova. De la începutul războiului din Ucraina zeci de drone au survolat spațiul aerian al țării noastre, iar altele chiar au căzut pe teritoriul Republicii Moldova. Două dintre cele căzute aveau încărcătură explozibilă, astfel au fost detonate chiar la fața locului.