Ministrul Muncii si Protectiei Sociale critica solutia propusa de primaria capitalei pentru asistentii personali, care au fost indemnati sa se angajeze in calitate de asistenti sociali. Functie, care este diferita si presupune alte responsabilitati decat cea de asistent personal. Alexei Buzu sustine ca actiunile primariei, care spune ca nu are bani pentru a-i plati pe asistentii personali, sunt un abuz, precizand ca salariile pe care municipalitatea trebuie sa le plateasca acestora sunt nesemnificative, in raport cu bugetul primariei.

Vladimir BOLOCAN, SEFUL DIRECTIEI ASISTENTA MEDICALA SI SOCIALA A CAPITALEI:  „Pentru acei oameni, asistenti personali, vreau sa spun ca noi in cadrul directiei avem locuri vacante de asistenti sociali si intr-adevar suntem disponibili sa-i angajam pe doritori in functia de asistent social pentru ca ei sa continue activitatea sa. Nu doar ingrijind de persoana apropiata, dar si de altele care au nevoie."

Asta spunea seful directiei asistenta medicala si sociala a capitalei la inceputul saptamanii. Ministrul muncii spune ca municipalitatea actioneaza cinic in raport cu asistentii personali.

Alexei BUZU, MINSITRUL MUNCII:  „Munca de asistent social si cea de asistent personal sunt doua activitati extrem de diferite. Ceea ce face municipalitatea este un abuz. Noi ne-am sesizat, noi examinam inclusiv in baza petitiilor si discutiilor pe care le avem din partea asistentilor personali.”

Responsabilii din cadrul primariei insista ca nu sunt bani in buget, deoarece pana in acest an, cei circa 400 de asistenti personali erau finantati din fondul populatiei. Iar acum, odata cu renuntarea la acest fond, autoritatile locale trebuie sa gaseasca surse financiare suplimentare pentru acesti oameni.

Vladimir BOLOCAN, SEFUL DIRECTIEI ASISTENTA MEDICALA SI SOCIALA A CAPITALEI:  „Acest serviciu era finantat intr-adevar partial, ministerul finanta o parte din asistentii personali din fondul populatie, care a fost anulat."

De partea cealalta, ministrul muncii declara ca banii pe care municipalitatea trebuie sa ii aloce pentru cei circa 400 de asistenti personali sunt nesemnificativi, in raport cu bugetul primariei de anul trecut.

Alexei BUZU, MINISTRUL MUNCII:  „Aproximativ 35-39 milioane de lei. Daca nu gresesc, pentru anul 2023 a fost de 6,8 miliarde lei. Municipalitatea care a organizat concerte in Viena, in Barcelona, in Milano, in alte orase UE, sunt sigur ca poate sa isi permita sa finanteze in continuare sa finateze acest serviciu extrem de important.”

Responsabilii de la primarie nu au comentat aceste declaratii, deocamdata. 

In martie anul trecut, deputatii PAS il acuzau pe Ceban ca ar fi cheltuit pentru PR politic 26 de milioane de lei din bugetul municipal, adica cu circa 10 milioane mai putin decat e necesar acum pentru salariile celor 400 de asistenti personali. Mai exact, Ceban ar fi folosit proiectul Buget Civil pentru a-si face reclama lui si primariei din banii oamenilor in valoare totala de peste 2 milioane de lei, spuneau cei de la PAS.

Ion CEBAN, PRIMARUL CAPITALEI:  „Trebuie sa comentez toate prostiile si parturi ale PAS-ului de dimineata si pana seara.”

In timp ce autoritatile se acuza reciproc si paseaza responsabilitatea, asistentii personali, care supravietuiesc cu greu din salariul de pana acum de circa 5 mii de lei, sunt nevoiti sa se acomodeze la o noua realitate. 

Decizia de a micsora salariul lor a fost luata de autoritatile locale. Asta dupa ce ministerul Muncii a decis crearea a 10 agentii teritoriale de asistenta sociala, aflate in subordinea ministerului Muncii, in cadrul reformei Restart. In contextul reformei, finantarea serviciului social "asistenta personala" se va efectua din bugetul de stat. Exceptie fac municipiul Chisinau si Autonomia Gagauza. Asta pentru ca, spun autoritatile centrale, aceste doua regiuni au suficienti bani pentru a achita in continuare salariile angajatilor din asistenta sociala.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.