Asteptam rezultatele anchetei ca sa vedem daca suspendam din functie directorii de spitale si functionarii implicati. Este declaratia ministrului Sanatatii Mircea Buga, care afirma ca pe viitor se va lupta mai intens impotriva coruptiei din sistemul de sanatate.
Mircea BUGA, MINISTRUL SANATATII: ”Schimbarile vor fi facute inclusiv in contextul politicilor guvernamentale de combatere a coruptiei in sistemul de sanatate, detalii vom avea pe parcurs si vom veni si noi cu precizarile de rigoare. Organele de drept isi fac datoria, noi asteptam rezultatele anchetei, inclusiv pt a decide daca va fi cazul suspendarii unor directori de institutii medico sanitare sau altor conducatori din sistem.”
Ministrul Sanatatii a refuzat sa ne spuna daca a stiut despre incalcarile produse. De asemenea, Mircea Buga n-a vrut sa raspunda daca intamplator sau nu majoritatea functionarilor retinuti au fost propusi in functie de PLDM, asta in timp ce CNA, asa cum s-a vehiculat, ar fi revenit democratilor, dupa partajarea functiilor in alianta. Totusi, niciun partid nu a comentat deocamdata descinderile.

