Guvernul a aprobat astăzi, în cadrul ședinței, semnarea unui acord de grant între Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru construirea unui nou spital regional la Bălți. Grantul, în valoare de 3 milioane de euro, va fi oferit de Uniunea Europeană prin Platforma de Investiții pentru Vecinătate.

Publicat:05.03.2025, 11:08

Potrivit Guvernului, acordul va acoperi costurile necesare pentru realizarea documentelor de proiectare, atât conceptuale, cât și tehnice, pentru construcția spitalului. 

Noul spital va avea o suprafață de aproximativ 38.000 m² și va dispune de 340 de paturi pentru internare și 78 de paturi pentru tratamente ambulatorii.

Valoarea totală a proiectului este de 108 milioane de euro. Construcția va începe la sfârșitul anului 2026, iar spitalul va fi dat în folosință la începutul anului 2029.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.