Moldoveanul Ion Gușan, șeful uneia dintre cele mai temute grupări de crimă organizată din Europa, cunoscut drept „Nicu Patron”, a fost capturat la Londra. Reținerea a avut loc în apropiere de Tower Bridge, unde acesta se afla împreună cu familia și șoferul său. În Moldova el este dat în căutare pentru șantaj.
Conform jurnaliștilor publicației britanice ,,The Sun”, Ion Gușan, alias „Nicu Patron”, a fost reținut în timpul unei operațiuni speciale a Agenției Naționale de Combatere a Criminalității. Interlopul de 54 de ani a fost luat pe sus de mascați chiar din limuzina sa de lux, în apropiere de Tower Bridge, după ce mașina a fost blocată în trafic. Reținerea a pus capăt unui filaj de trei ani, perioadă în care se presupunea că interlopul locuia în zona Canary Wharf din apropiere.
Pe numele lui Ion Gușan există mai multe mandate europene de arestare emise de Franța și Italia. Acesta a fost dat în urmărire de autoritățile din Franța, unde, în luna mai a anului trecut, a fost condamnat în lipsă la zece ani de închisoare pentru jaf armat, extorcare cu violență, șantaj, contrabandă, spălare de bani și apartenență la un grup infracțional organizat. Iar autoritățile italiene îl acuză de activități de tip mafiot și trafic de persoane. Șeful Inspectoratului General al Poliției Viorel Cernăuțeanu a confirmat reținerea lui Gușan, însă nu ne-a putut oferi mai multe detalii.
Gușan este considerat liderul unei rețele criminale din Europa de Est, denumită „Patron”, cu legături strânse cu mafia rusă. Gruparea a apărut în Moldova la începutul anilor 2000 și s-a extins în Europa. Ion Gușan a devenit cunoscut în spațiul public după ce a fost acuzat de organizarea asasinării controversatului om de afaceri rus Gherman Gorbunțov.
În mai 2023, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a anunțat că „hoțul în lege” Ion Gușan a fost anunțat în căutare pentru rolul de organizator al șantajului de cinci milioane de lei pentru care fusese reținut fostul sportiv Ion Șoltoianu. Gruparea „Patron” funcționează pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv regiunea transnistreană, România, Bulgaria, Serbia și sudul Ucrainei.Rețeaua pe care o conduce interlopul, fiind acuzată și de traficul de migranți către țări din Europa de Vest.
