Administratorul unei firme de transport din Federația Rusă a fost trimis în judecată de Procuratura raionului Edineț, după ce a recrutat mai mulți moldoveni sub pretextul unor angajări legale și remunerații atractive.

Publicat:31.12.2024, 09:57

Potrivit Procuraturii Generale, totul s-a întâmplat în perioada 2014-2015, în regiunea Moscova.

Învinuitul de 52 de ani le-a promis salarii mari și condiții legale de muncă, oferindu-le bărbaților posturi de șoferi de camioane și femeii un loc de muncă ca dispecer. În realitate, victimele au fost obligate să muncească în condiții grele, fără zile de odihnă, fiind plătite parțial sau deloc. În plus, nu au fost semnate contracte legale de muncă, iar victimele au continuat să muncească sperând să își recupereze salariile restante.

Printre victime se află cinci bărbați, cu vârste între 41 și 71 de ani, o femeie de 43 de ani și alte persoane neidentificate.

Prejudiciul total adus acestora se ridică la peste 400 000 de lei.

Învinuitul nu și-a recunoscut vina. Potrivit legii, aceasta ar putea fi  pedepsit cu închisoare de la 6 la 10 ani și nu va putea ocupa anumite funcții sau de a desfășura anumite activități pe o perioadă de 2 până la 5 ani.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.