Moldovenii stabiliți în Franța vor putea beneficia de pensii și de alte prestații sociale. Un acord în domeniul securității sociale urmează a fi negociat și semnat de Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Franceze, după ce membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat raportul la avizul consultativ care prevede începerea negocierilor.
Potrivit Parlamentului, tratatul se va aplica tuturor persoanelor supuse legislației unui sau ambelor state contractante. Printre acestea figurează angajați, lucrători independenți, lucrători detașați, personalul întreprinderilor de transport internațional, personalul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare etc.
„Beneficiarii vor primi pensii pentru limită de vârstă, pensii de dizabilitate cauzată de boală obișnuită și pensii de urmaș. Pensiile vor fi acordate conform principiului proporționalității. Mai exact, fiecare stat va achita pensia calculată proporțional perioadei de asigurare pe teritoriul propriu”, explică responsabilii.
Până în prezent, Republica Moldova a încheiat acorduri de securitate socială cu 18 state.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.