Primul volum de trei milioane de metri cubi de gaze naturale a fost livrat în regiunea transnistreană cu ajutorul Uniunii Europene. Despre aceasta a anunțat Ministerul Energiei.
„Moment istoric, gazele europene pornesc in regiunea transnistreană. Robinetul la Tocuz-Căușeni a fost deschis”, transmite Ministerul Energiei.
Tot astăzi, regiunea transnistreană a primit primul volum de gaze naturale, oferite ca împrumut de guvernul de la Chișinău și Uniunea Europeană.
Directorul interimar al Moldovagaz, Vadim Ceban, a declarat pentru PRO TV că Moldovagaz livrează astăzi cele 3 milioane de metri cubi de gaz către regiunea transnistreană. Acesta ne-a spus că procesul de livrare era deja în derulare.
Într-un mesaj pe Telegram, pretinsul lider de la Vadim Krasnoselski, a anunțat că „penele de curent în evantai au fost stopate”. Acesta a precizat că, până la sfârșitul zilei, MGRES va relua producerea energiei electrice pe bază de gaz, iar la 2 februarie, este planificată începerea alimentării cu gaz a consumatorilor casnici.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.