Consiliul Superior al Procurorilor a anulat concursul pentru functia de procuror general, care il dadea castigator pe adjunctul Procuraturii Anticoruptie.  Membrii CSP au luat aceasta decizie dupa ce au analizat fisele fiecarui candidat si punctajul oferit  si au depistat o discrepanta majora. Acum, Consiliul urmeaza sa anunte un alt concurs.

Dumitru OBADA, PRESEDINTELE CSP:  „Se inceteaza concursul initiat prin hotararea numarul 1 din 23 octombrie cu initierea ulterioara a unui nou concurs.”

Potrivit presedintelui Consiliului Superior al Procurorilor, decizia a fost luata dupa ce membrii CSP au depistat o discrepanta majora de punctaj.

Dumitru OBADA, PRESEDINTELE CSP:  „In cadrul deliberarii, au fost analizate fisele in privinta fiecarui candidat si punctajul oferit de fiecare membru CSP. In consecinta, s-a depistat o discrepanta majora care nu a avut acoperire din perspectiva argumentarii, de ce a fost depunctat unul dintre candidati.”  

Despre ce candidat si punctaj este vorba, Dumitru Obada nu a mentionat. CSP a facut publice astazi fisele cu punctajul fiecarui candidat la functia de procuror general.

Rezultatele publicate arata ca procurorul general interimar Ion Munteanu a primit cel mai mic punctaj al sau, de 3.5, de la membra CSP Olesea Virlan, iar cel mai mare – de la presedinte CSP Dumitru Obada, de 9.5. Igor Demciucin a primit cel mai mic punctaj de la membra CSP Elena Rosioru – 7, iar Olesea Virlan l-a apreciat cu cel mai mare punctaj – 9.3. Octavian Iachimovschi a fost notat de patru dintre cei noua membri cu 9 si mai mult, obtinand un punctaj maxim, in urma probei interviului din 22 februarie.  L-am sunat pe Iachimovschi pentru al intreba daca va contesta hotararea CSP privind anularea concursului, insa acesta nu ne-a raspuns la telefon.

Pentru Ziarul de Garda acesta a declarat ca ca lua o decizia dupa ce va studia argumentele Consiliului. Concursul a fost anuntat pe 22 octombrie 2023 si ulterior, prelungit pana pe 29 decembrie 2023, dupa ce doar doi candidati s-au inscris. In total, 6 candidati si-au depus dosarele, doi insa au fost exclusi din cursa. Functia de procuror general a devenit vacanta dupa ce, pe 26 septembrie, Maia Sandu a semnat decretul prin care procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, a fost eliberat din functie.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.