O porțiune de drum din orașul Bălți s-a surpat din cauza unei alunecări de teren. Două familii care locuiesc în zonă au fost evacute, iar altele au rămas fără apă la robinet. Potrivit primelor informații, totul s-a întâmplat după ce o conductă de apă s-a spart.

În aceste imagini este surprins momentul în care pâmântul se surpează. Apoi, o porțiune de drum s-a prăbușit, formând o gaură mare în asfalt. Zona a fost încercuită, iar accesul restricționat. În urma alunecării de teren, două familii care locuiesc în preajmă au fost evacuate.

”M-au anunțat că trebuie să părăsesc casa pentru că e riscant ca să nu se dărâme mai departe. Acuș o să trebuiască să mergem la hotel. Cât timp vom fi acolo, nu ne-au anunțat și în cât timp vor fi gata lucrările tot nu pot să vă spun.”

Alexandr PETKOV, PRIMARUL ORAȘULUI BĂLȚI: "Familiile care locuiesc în aceste case au fost evacuate și cazate, nu vor rămâne pe noapte aici pentru că este foarte periculos. Acum vom convoca Comisia pentru Situații Excepționale și cred că va fi anunțată situație de urgență. Toate serviciile sunt acum implicate aici. Acum cel mai mare risc care ne oprește să facem lucrări este prăbușirea asfaltului. După cum vedeți stâlpul se ține pe cabluri.”    

Și ceilalți localnici sunt îngroziți de cele întâmplate.

”De 40 de ani, aici apa vine de 3-4 ori pe an, fac mereu reparații. Duminică am sunat și doar astăzi au venit să repare. – Aici este o zonă de alunecări de teren, nu sunteți îngrijorați? 
– Păi, cum să nu fim îngrijorați, astăzi mă voi duce probabil să dorm noaptea la fiii mei cu soția. Avem aceste probleme din 1984.”

Potrivit primelor informații, alunecarea de teren s-a produs după ce o conductă de apă s-a spart.

Alexandr PETKOV, PRIMARUL ORAȘULUI BĂLȚI: ”Am văzut când am venit că aici este pământ și pietriș ud. Aici mereu au fost scurgeri de apă, nu era pus corect pietrișul. În rezultat, din cauza că nu a fost folosită corect conducta, s-a întâmplat asta.”

Primarul orașului susține că în urma acestui incident în această zona va fi schimbată în totalitate conducta de apă. Angajații din cadrul Apă Canal Bălți vor amenaja în zonă butoaie cu apă potabilă pentru locuitorii din preajmă.